Site icon

Ariana Bucur (PSD Brașov): „Nu putem vorbi despre calitate în educație fără respect pentru profesori”. Amendamente social-democraților pentru plata corectă a dascălilor și burse olimpice

Grupul PSD din Camera Deputaților a depus săptămâna aceasta amendamente, adoptate în Comisia de muncă, pentru a repara situațiile în care personalul didactic din învățământul preuniversitar au ore neacoperite sau alte dificultăți în contractele lor de muncă, a anunțat deputatul social-democrat Ariana Bucur.

”Ca fost inspector școlar am semnalat la timpul potrivit efectele măsurilor destinate domeniului învățământului preuniversitar din Legea 141/2025, măsuri elaborate din birouri, fără cunoașterea realităților din teren, contra-cronometru: noul an școlar a debutat cu mii de ore neacoperite, în condițiile finalizării mobilităților personalului didactic, elevii fiind cei mai afectați la acest moment!”, a transmis parlamentarul de Brașov.

Grupul PSD din Camera Deputaților a depus săptămâna aceasta amendamente, adoptate în Comisia de muncă, pentru a repara aceste situații, a mai transmis deputatul Ariana Bucur (PSD):

”Ca deputat PSD și fost inspector școlar voi susține aceste amendamente în Parlamentul României, în speranța că ne vor fi alături toți colegii care în campania electorală au declarat că educația constituie o prioritate, că este un pilon important pentru o societate sănătoasă! Avem nevoie de dialog, de colaborare, de legătura cu dascălul de la catedră, de responsabilitate de ambele părți, și astfel să luăm decizii corecte!”, a încheiat Ariana Bucur.

Exit mobile version