Site icon

Brașov, hai la joacă! Coresi Mall devine, din nou, teren de joacă pentru brașoveni – Urban Playfield revine pe 20-21 septembrie

Brașovenii sunt invitați, în weekendul 20-21 septembrie, la o nouă ediție a festivalului Urban Playfield, care transformă orașul într-un uriaș teren de joacă pentru întreaga familie. Punctul central al distracției va fi parcarea Coresi Mall, unde, între orele 10:00 și 20:00, vizitatorii vor avea acces gratuit la sporturi, jocuri, ateliere creative și demonstrații spectaculoase.

După succesul primei ediții din 2024, festivalul revine la Brașov cu și mai multe surprize. Pe lângă activitățile sportive dedicate celor mici și celor mari, evenimentul aduce dans, energie și spirit de comunitate, chiar în mijlocul orașului.

Brașovul este unul dintre orașele care a intrat în povestea Urban Playfield de la bun început. Avem un proiect jucăuș care crește frumos cu misiunea de a aduce mișcarea și bucuria jocului în mijlocul orașelor din România. Ne dorim să inspirăm comunitățile să redescopere cât de simplu și distractiv poate fi sportul, atunci când îl iei în joacă. Iar la Brașov am găsit, din nou, parteneri care cred în această idee și ne ajută să transformăm orașul într-un teren de joacă pentru toți.””, a declarat Mirel Alexa, organizator Urban Playfield.

Festivalul face parte dintr-un tur național care ajunge în 9 orașe din România, fiind organizat de echipa Sports Festival, în parteneriat cu Raiffeisen Bank România, NOVA Power and Gas și Signal Iduna, cu sprijinul autorităților locale.

Exit mobile version