Site icon

FOTO Echipa BlueStreamline de la Universitatea Transilvania, vicecampioană pe circuitul Riccardo Paletti din Italia și pe podium în toate competițiile europene ale sezonului

Performanță de excepție pentru studenții Universității Transilvania din Brașov: BlueStreamline, echipa de curse a instituției, a obținut argintul pe circuitul Riccardo Paletti din Italia, încheind sezonul 2025 cu o serie impresionantă de clasări pe podium, după competițiile din Spania, Croația și România.

La Varano de Melegari, brașovenii au depășit peste 50 de echipe concurente și au reușit să se impună în probele de accelerație, skidpad și anduranță.

Pe circuitul din Italia ne-am întors după 15 ani. Prima dată am fost acolo în 2011, era al treilea sezon al echipei BlueStreamline şi ne-am întors anul acesta cu dorinţa de a performa cât mai bine. Rezultatele au fost mai mult decât mulţumitoare, pentru că ne-am bătut cu toate echipele mari ale Italiei şi nu numai, şi am reuşit să ne ajudecăm titlul de vicecampioni cu performanţe notabile în probele de acceleraţie, skidpad şi anduranţă, unde am opţinut locul 2 şi la autocross, locul 3”, a declarat conf. Mihai Comşiţ, profesorul coordonator al echipei.

Competiția din Italia a închis un sezon remarcabil pentru BlueStreamline. În Spania, echipa brașoveană a scris istorie:

În Spania, am reuşit o performanţă de neegalat în lume – suntem a treia oară campioni Formula Sudent Spain, la clasa combustie. Şi am fost şi cu o clasică, prima maşină care a participat în Spania în 2010, cu clasica am reuşit să luăm bronz. Apoi, a urmat o etapă care nouă ne era foarte dragă şi ne doream foarte mult să performăm; la prima participare acum 5 ani am obţinut un bronz în proba de anduranţă, dar anul ăsta am reuşit să obţinem bronzul general şi să venim pe locul 2 în anduranţă. Acolo s-au întâlnit 10 campioni ai Formula Sudent Spain. Cumva, a fost declarată o etapă de finală europeană. Un analist senior analyst engines la Porsche Engineering a declarat că anul acesta BlueStreamline este a treia echipă europeană şi ne mândrim cu treaba asta. Bineînţeles că ne-am întors din Croaţia foarte satisfăcuţi de perfomanţa pe care am reuşit-o”, a mai explicat conf. Comşiţ.

Rezultatele nu s-au oprit aici: pe circuitul de la Bacău, echipa a obținut locul I, iar în Spania a debutat și cu primul monopost electric, clasat pe locul 23. În plus, BlueStreamline a câștigat podiumul și la Concursul de Design al logo-ului aniversar de 20 de ani al Formulei SAE Italy, fiind și autoarea unui logo creat special pentru circuitul italian.

Astfel, BlueStreamline confirmă și în 2025 statutul de ambasador al excelenței tehnice și academice brașovene, aducând prestigiu Universității Transilvania și comunității locale prin performanțe unice în Europa.

Exit mobile version