Site icon

Inspectoratul Școlar al Județului Brașov trebuie să se mute din Casa Corpului Didactic. Corpul Colegiului Transilvania Brașov trebuie eliberat

Inspectoratul Școlar al Județului Brașov va trebui să elibereze corpul Colegiului Transilvania din Brașov în care funcționează Casa Corpului Didactic (Centrul de pregătire din învățământul preuniversitar), după ce a pierdut dreptul de administrare asupra clădirii.

Decizia prin care Inspectoratului îi încetează dreptul de administrare asupra corpului din cadrul Colegiului Transilvania a fost luată de Consiliul Local Brașov, în ședința de plen din 29 septembrie. Conform actului normativ amintit, evacuarea clădirii trebuie să se facă în termen de 30 de zile de la data comunicării transmise de Primăria Brașov.

Din documentația aferentă hotărârii de Consiliu Local, postată pe site-ul Primăriei Brașov înainte de ședința de plen, nu rezultă care va fi noua destinație a imobilului evacuat.

Exit mobile version