Dacă în perioada în care erau în opoziție se opuneau finanțării competițiilor de sărituri cu schiurile de la bugetul local, actualul viceprimar al Râșnovului, Mircea Săndulescu (PSD) și-a schimbat viziunea.
Mai exact, viceprimarul orașului a anunțat că de la bugetul local a fost alocată suma de 230.000 de lei, pentru premierea săritorilor care participă Grand Prix-ul ce se desfășoară la Râșnov, în perioada 13 – 14 septembrie.
Nu puteam să blocăm o astfel de competiție
Alocarea banilor de la bugetul local pentru Grand Prix a fost anunțată de viceprimar într-o conferință de presă, având ca temă competiția amintită, moment în care i-a fost amintit faptul că în trecut era ferm împotriva unei astfel de măsuri.
„Nu puteam să blocăm o astfel de competiție. Căutăm parteneri care să susțină astfel de evenimente sportive, pentru a degreva bugetul local”, a argumentat viceprimarul.
De asemenea, reprezentantul Primăriei Râșnov a prezentat situația dintr-o altă perspectivă, argumentând de această dată că suma investită de autoritățile locale poate aduce și beneficii asupra economiei locale.
„Sportivii vor fi cazați la Râșnov și vor lua masa în orașul nostru. În acest mod este susținută economia locală, iar asta înseamnă o creștere a veniturilor la bugetul local”, a argumentat Mircea Săndulescu.
În trecut s-au alocat mai mulți bani
Pe de altă parte, viceprimarul Râșnovului a ținut să precizeze că suma alocată acum este mai mică decât banii alocați în trecut:
„În anii trecuți, de la bugetul local erau alocate sume mult mai mari. S-a ajuns și la alocări de 900.000 de lei”.
Bani a alocat și Consiliul Județean Brașov
Președintele Federației Române de Schi Biatlon, Puiu Gaspar, a anunțat că bugetul total al evenimentului se ridică la 1,8 milioane de lei și, pe lângă Primăria Râșnov, pe lista susținătorilor mai figurează Consiliul Județean Brașov, cu suma de 120.000 de lei. De asemenea, bani au mai fost alocați și de Agenția Națională pentru sport.
Gran Prix-ul de vară la sărituri cu schiurile se desfășoară la Râșnov în 13 și 14 septembrie și contează în mod direct pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă Milano-Cortina 2026. În competiția masculină sunt înscriși șase dintre primii 11 săritori la nivel mondial.