Site icon

FOTO. Tragedie în București: Explozie devastatoare într-un bloc de locuințe – două etaje prăbușite, doi morți, copii printre răniți, haos și panică pe Calea Rahovei

Sursa foto: ISU BIf

O dimineață care trebuia să fie una obișnuită s-a transformat într-un coșmar pentru locuitorii din Sectorul 5 al Bucureștiului. O explozie extrem de puternică a zguduit cartierul Rahova, spulberând două etaje ale unui bloc cu opt niveluri. Deflagrația, urmată de un incendiu violent, a aruncat bucăți de beton și sticlă pe zeci de metri, iar geamurile Liceului „Dimitrie Bolintineanu” au fost sparte de suflul exploziei, forțând evacuarea de urgență a elevilor și profesorilor.

În doar câteva minute, pompierii, echipele SMURD și salvatorii au intervenit în forță, în timp ce Planul Roșu de intervenție a fost activat, pentru o acțiune cât mai coerentă la fața locului. Zona a fost transformată într-un câmp de operațiuni: 10 autospeciale, 3 ambulanțe SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă, două autoscări și echipe canine au ajuns la blocul unde a avut loc explozia și au început căutările printre dărâmături, pentru posibile victime.

Bilanțul inițial tragediei, până la această oră

Potrivit autorităților, cel puțin două persoane au murit, iar 12 sunt rănite, printre care doi copii. Victimele, unele cu arsuri și politraumatisme severe, au fost transportate la spitalele Floreasca, Universitar, Militar, Matei Balș, Bagdasar și Grigore Alexandrescu.

Un bărbat de 63 de ani este în stare critică, suferind un pneumotorax masiv, iar o femeie de 56 de ani are traumatisme lombare, din primele date de la fața locului.

La câteva minute după explozie, operatorii rețelelor electrice au întrerupt alimentarea cu energie în zonă, pentru a preveni o nouă tragedie, iar o dronă a ISU survolează zona, oferind imagini în timp real punctului de comandă mobil.

Se simțea miros puternic de gaze

Martorii povestesc că înainte de deflagrație „se simțea un miros puternic de gaze”. În doar câteva clipe, blocul s-a cutremurat, iar etajele superioare s-au prăbușit ca un castel de cărți.

„Am auzit o bubuitură, am crezut că e cutremur. Apoi am văzut fum și oameni țipând”, spune o locatară evacuată cu doar câteva clipe înainte ca plafonul să se prăbușească.

Sursa foto: FB Meteorplus

Primăria Capitalei promite sprijin pentru persoanele care au rămas fără locuință

La prima vedere, pagubele sunt uriașe: pe lângă cele două etaje care practic nu mai au plafon de delimitare, fațada unui bloc vecin a fost grav afectată, bucăți de beton continuă să cadă, iar locatarii din clădirile din jur au fost evacuați.

Primăria Capitalei a anunțat că le va asigura adăpost persoanelor rămase fără locuință, inclusiv prin plata unor chirii temporare.


‘Primăria Municipiului București beneficiază de două componente – o dată, locuințe de necesitate pe care le punem la dispoziție în caz de cutremur sau alte incidente de acest fel. În situația în care aceste apartamente nu vor fi satisfăcătoare ca și număr, nu vor fi suficiente pentru toată lumea, avem o posibilitate să plătim chirie în piața liberă, pentru a putea să îi relocăm pe oameni. Acesta este planul Primăriei pentru a contribui la intervenție’, a explicat primarul general interimar Stelian Bujduveanu, citat de Agerpres.

La această oră, pompierii continuă misiunile de căutare și salvare, iar autoritățile încearcă să stabilească acum cauza exactă a exploziei. Primele ipoteze indică o acumulare de gaze, dar ancheta este în plină desfășurare.

„Este o tragedie care ne arată cât de fragilă poate fi viața într-o clipă. Facem tot posibilul pentru a salva fiecare persoană prinsă sub dărâmături”, a declarat Raed Arafat, coordonatorul intervenției.

Exit mobile version