Universitatea Transilvania din Brașov promovează performanța la început de an universitar: Cei 33 de membri ai echipei Blue Streamline, care au proiectat și promovat cele două mașini cu care au participat la concursurile internaționale din această vară vor primi câte 10.000 de lei.
Anunțul a fost făcut de rectorul Ioan Vasile Abrudan, ceremonia de deschidere al anului universitar, la Aula ”Sergiu Chiriacescu”. De altfel, echipa Blue Streamline a fost și invitata de onoare pe scenă la acest eveniment, fiind dată ca exemplu pentru performanța care se poate face la universitatea brașoveană, sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice.
”Dragi boboci, aveți în fața dumneavoastră un exemplu pe care vă îndemn să-l urmați pe parcursul anilor de studiu. Sunt 33 de studenți, din 7 facultăți, îndrumați de un cadru didactic de excepție (…). Anul trecut, 8 dintre ei erau boboci ca dumneavoastră, iar alți 10 pășeau, în urmă cu doi ani, pentru prima dată în spațiile universității. După mai bine de 9 luni, în care, uneori, au muncit ‘zi-lumină’, au proiectat și construit o mașină de concurs cu combustie și, pentru prima dată, una electrică, cu care, în această vară, au participat la patru competiții internaționale, la fiecare ajungând pe podium. (…) Partenerii noștri din mediul economic știu foarte bine ce înseamnă să proiectezi și să construiești în mai puțin de un an, de la zero, o astfel de mașină, cu care să și câștigi în fața altor echipe, mai bine finanțate și sprijinite de industriile de profil din țările lor”, a afirmat rectorul UniTBv, prof. dr. Ioan Vasile Abrudan.
Echipa BlueStreamline, la majorat
Profesorul Mihai Comșiț, coordonatorul echipei BlueStreamline a vorbit în numele echipei sale, mulțumindu-le colegilor care au contribuit la pregătirea de bază a studenților și invitându-i pe bobocii de anul I să se orienteze spre proiecte practice care le pune pasiunea în acțiune:
”Este o emoție mai mare decât pe podiumuri să ne întoarcem la Universitatea Transilvania cu steagul României. Este o bucurie că Universitatea Transilvania a pus una dintre valorile fundamentale – meritocrația – la locul ei și mă bucur că studenții noștri au parte de atâta susținere.
Vă mulțumesc, dragi colegi, profesori, că ați pus bazele pe care eu am construit această echipă, toate cunoștințele pe care dumneavoastră le-ați transmis se regăsesc într-un proiect important pentru România.
Această echipă a ajuns la majorat – sunt 18 ani de când muncim să facem performanță și să ne uităm de deasupra la celelalte națiuni europene. Este o bucurie pe care eu o doresc oricărui student și oricărui profesor care coordonează un proiect pentru că îți dă satisfacția lucrului bine făcut, o satisfacție care e dincolo de material. Sunt fericit că Universitatea Transilvania este acolo unde trebuie să fie, că Brașovul este acolo unde trebuie să fie, că steagul României flutură acolo unde trebuie. Vă mulțumesc, și, dragi colegi mai tineri, vă felicit pentru ceea ce ați făcut anul acesta”, a transmis coordonatorul echipei BlueStreamline, Mihai Comșiț.
Echipa este formată din 33 de membri, de la 7 facultății
În acest an, echipa BlueStreamline a Universității Transilvania din Brașov s-a prezentat la concursurile internaționale Formula Student cu două proiecte distincte: un mode de mașină cu combustie, clasică și un mode electric. La toate cele patru concursuri la care a participat în această vară, a reușit să urce pe podium!
Echipa este formată din 33 de membri, de la 7 facultății:
- Inginerie mecanică
- Inginerie Electronică și Știința calculatoarelor
- Design de produs și Mediu
- Sociologie și Comunicare
- Inginerie tehnologică și Management industrial
- Matematică – Informatică
- Științe economic și administrarea afacerilor