Scene violente s-au petrecut aseară pe o stradă din Făgăraș, unde o femeie și fiul ei de 9 ani au fost agresați de un bărbat, în urma unui conflict legat de un spațiu verde folosit de copiii din zonă pentru joacă. Momentul incidentului a fost surprins de o cameră de supraveghere din apropiere., relatează bunaziuafagaras.ro.
Potrivit martorilor, bărbatul ar fi avut discuții repetate cu mai mulți locatari, susținând că el îngrijește terenul și că nu permite copiilor să se joace acolo, deși proprietarul spațiului afirmă că le-a oferit acordul părinților. Proprietarul terenului a confirmat că micuții aveau permisiunea de a se juca în acea zonă și s-a declarat surprins de reacția violentă a vecinului.
Femeia agresată spune că băiatul ei fusese amenințat anterior de același bărbat:
„Am mers să discut cu el, dar a început să țipe și m-a lovit, chiar și pe copil”, a povestit aceasta, menționând că a avut nevoie de îngrijiri medicale la spital.
Pe de altă parte, surse citate de TVR Info susțin că incidentul ar fi pornit după ce băiatul de 9 ani ar fi încercat să se urce într-un plop aflat pe terenul din fața casei bărbatului. Acesta l-ar fi certat pe copil pentru că îi putea rupe crengile. Micuțul s-a plâns mamei, care a venit să discute cu vecinul, însă discuția a degenerat rapid. Familia bărbatului susține că femeia ar fi început să dea cu picioarele în poarta casei, ar fi pătruns în curte și ar fi aruncat cu geanta după proprietar. În acel moment, conflictul ar fi escaladat: bărbatul ar fi luat geanta și ar fi lovit-o cu ea de mai multe ori, atât pe femeie, cât și pe copil.
Agresorul era membru PSD Făgăraș și a fost exclus din partid la câteva ore după incident
Femeia agresată a depus plângere la Poliție, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale agresiunii și pentru a dispune măsurile legale. În această după-amiază, agresorul, un bărbat de 49 de ani, care până acum era și membru PSD, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de infracțiunea de „lovire și alte violențe”. În urma acestui eveniment, el a fost exclus din partid.
„Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public referitoare la un eveniment nefericit petrecut pe strada 13 Decembrie din municipiul Făgăraș, în care a fost implicat un membru al organizației noastre, facem următoarele precizări:
În cursul zilei de astăzi, 28 octombrie, persoanei în cauză i-a fost retrasă calitatea de membru al organizației. Organizația noastră nu tolerează și se delimitează ferm de orice formă de violență, precum și de persoanele care comit astfel de fapte”, a transmis PSD Făgăraș.

