Site icon

Brad de Crăciun de peste 20 de metri, în Piața Sfatului din Brașov. Acesta va fi tăiat din pădurile Brașovului

Foto: Arhiva - Montarea bradului, 2023

Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt se ocupă și în acest an de identificarea, tăierea, transportul și montarea bradului de Crăciun din Piața Sfatului. Ca de obicei, bradul va fi tăiat din pădurile Brașovului, astfel că autoritățile locale nu vor plăti niciun lei pentru arbore, cu doar pentru serviciile prestate de regie.

Pentru aducerea bradului în Piața Sfatului, regia va încasa de la Primăria Brașov suma de 59.787 lei, fără TVA, sumă în care sunt incuse și costurile de închiriere a utilajelor (macara, platformă de transport).

Bradul urmează să fie adus și montat în perioada următoare, apoi, până în data de 29 noiembrie, va fi împodobit.

Aprinderea iluminatului festiv din Brașov va avea loc în 29 noiembrie, zi în care va fi deschis și Târgul de Crăciun din Piața Sfatului.

În 2024, bradul a fost instalat în Piața Sfatului în 10 noiembrie.

Exit mobile version