Site icon

Brașovul testează turismul „bazat pe oameni”: Cartierul Șchei, propus ca destinație pentru experiențe autentice complete pe parcursul unei zile

Cartierul Șchei din Brașov va deveni, în premieră, un laborator de turism sustenabil, unde turiștii vor putea testa o gamă variată de activități, în cadrul proiectului „People Powered Tourism” (Turism bazat pe oameni), anunță Primăria Brașov într-un comunicat de presă. Reprezentanții Municipalității susțin că vizitatorii orașului vor avea ocazia să descopere muzee și biserici locale, drumeții, degustări din gastronomia tradițională și chiar opțiuni de cazare, toate într-o experiență turistică completă pe parcursul unei zile.

Proiectul, demarat astăzi, își propune să dezvolte un model de turism responsabil, construit împreună cu comunitățile locale, cu accent pe cartiere mai puțin vizitate și zone rurale apropiate. Inițiativa valorifică patrimoniul cultural și natural neexploatat, contribuind la o dezvoltare turistică echilibrată și responsabilă.

Prin intermediul Agenției Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă, cu sprijinul Primăriei Brașov, proiectul implementează două zone-pilot: cartierul Șchei și comunitatea Prejmer. În aceste locuri, patrimoniul cultural și natural este cartografiat, valorizat și transformat în experiențe turistice realizate împreună cu localnicii.

Cu un buget de 218.434 de euro, Brașovul testează astfel modele inovatoare de turism responsabil, care creează o economie a vizitatorilor cu beneficii directe pentru comunitățile locale, anunță, în același comunicat de presă, Primăria Brașov.

Proiectul urmărește cinci obiective principale:

Beneficiile pentru toate părțile implicate sunt semnificative: locuitorii câștigă vizibilitate, venituri și protecția patrimoniului, Brașovul își diversifică oferta turistică și reduce presiunea din centrul istoric, iar vizitatorii se bucură de experiențe autentice și conectare reală cu comunitatea, mai subliniază reprezentanții Primăriei Brașov.

Exit mobile version