Site icon

Cum vor circula autobuzele RATBV în municipiul Brașov, în 30 noiembrie și 1 Decembrie. În 30 noiembrie vor fi restricții pe strada Mureșenilor, de Ziua Națională se închide Bulevardul Eroilor


RATBV a anunțat modificări în programele și traseele de transport pentru datele de 30 noiembrie (ziua în care se aprind luminițele de Crăciun în Brașov) și 1 Decembrie (Ziua Națională a României).

Astfel, în 30 noiembrie, cu ora 15.00, RATBV va introduce, etapizat, încă 29 autobuze și troleibuze suplimentare pe 13 linii, respectiv 1, 2, 2B, 4, 5, 6, 16, 17, 28, 31, 34, 36, 41. Totodată, la finalul evenimentului, mai multe mijloace de transport vor fi parcate în zona dintre Casa Armatei și Cinema Astra, pentru a putea prelua, rapid, un număr cât mai mare de persoane.
Tot în 30 noiembrie, între orele 17.30 și 20.30, circulația rutieră de pe str. Mureșenilor, Piața Sfatului și George Barițiu, va fi restricționată.

14 linii RATBV, deviate în 1 Decembrie

În 1 Decembrie, între orele 11.00 și aproximativ 13.00, circulaţia mijloacelor de transport în comun ce deservesc 14 linii va fi modificată. Astfel, în intervalul orar menționat, circulația autobuzelor și troleibuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 34B, 36 si 41 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV SA va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

De asemenea, vor mai surveni și următoarele modificări:

În 1 decembrie 2025 programul de circulație al liniilor RATBV va fi conform unei zile de duminică, excepție făcând liniile 4 și 50, care vor circula potrivit graficelor unei zile lucrătoare.

Exit mobile version