Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au efectuat azi o percheziție domiciliară într-o cauză privind pornografie infantilă, lipsire de libertate și viol asupra unui minor.
Din cercetări a reieșit că, în luna mai 2025, o persoană ar fi determinat o minoră să întrețină relații sexuale și ar fi filmat aceste acte. Ulterior, victima ar fi fost lipsită de libertate în mod ilegal. În luna noiembrie, la refuzul victimei de a continua relația, suspectul ar fi amenințat-o cu distribuirea imaginilor în mediul online. Persoana cercetată este audiată în prezent la sediul DIICOT Brașov. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Burebista” Brașov, după cum anunță autoritățile.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

