Trecerile de pietoni din intersecțiile cu giratorii din Brașov sunt un coșmar pentru oameni de mulți ani. Mai nou, acestea au ajuns să îi exaspereze pe unii oameni, care pentru a traversa o intersecție, au de parcurs distanțe destul de lungi, Pentru unii dintre ei, în vârstă și cu o stare de sănătate precară, fiecare pas este un chin.
Mai în glumă, mai în serios, unii brașoveni spun că, pentru a trece o stradă, trebuie să mergi până în localitatea vecină. Asta pentru că autoritățile locale au găsit această soluție pentru a asigura o „zonă de stocare” mai mare pentru mașinile care vor să intre în giratoriu.
„Trecerile în Z”, noua provocare pentru pietoni
Recent, tot pentru pietoni a apărut o nouă provocare: „Trecerile în Z”. Mai exact, pe străzile cu multe benzi treci până la scuarul de pe axul drumului, faci câțiva pași apoi intri pe a doua trecere de pietoni. Deocamdată, la aceste treceri de pietoni nu merg semafoarele, însă după ce acestea vor deveni funcționale, situația s-ar putea complica. Nu este exclus ca, pentru a se fluidiza traficul rutier, zebrele de pe cele două sensuri să funcționeze ca „treceri separate”. Adică, omul intră pe prima trecere, dar va trebuie să se oprească pe axul drumului, pentru a aștepta următorul verde pentru pietoni. Și asta indiferent de vreme și cu riscul de a fi stropit de șoferii care „o calcă” pentru a profita de verde, spre deosebire de conducătorii auto.
Amenajarea „trecerilor în Z” sau „decalate” cum mai sunt denumite de autoritățile locale au fost amenajate pentru pentru a fluidiza traficul rutier. Cât despre pietoni, în cel mai fericit caz, aceștia sunt ajutați că își facă „numărul de pași” când trec una – două intersecții…

