Proiectul dronelor românești produse la Carfil Brașov (sucursală a companiei de stat Romarm, care este în subordinea Ministerului Economiei) s-a împotmolit în ultimele luni. De altfel, vineri, la Brașov, ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat că „până acum dronele nu au trecut testele”.
De asemenea, chiar dacă proiectul dronelor produse la Carfil a fost asumat de Guvernul României în cursul anului trecut, când ministru al Economiei era Bogdan Ivan, Miruță a declarat că succesul proiectului depinde exclusiv de conducerea companiei brașovene.
De altfel, ministrul Miruță sugerează că această performanță nu a fost încă atinsă, întrucât au existat teste pe care prototipurile produse la Carfil nu le-au trecut.
„Succesul dronei de la Carfil este dat de performanță. Nu știu care este acum situația exactă a testelor. Până acum nu au trecut testele (…)
„Eu nu știu să fi ajuns în aceste teste”, a declarat Miruță, la câteva minute după prima declarație.
În primăvară, declarațiile erau optimiste. Atunci eram „cu americanii”
În primăvara acestui an, conducerea companiei și reprezentanții Ministerului Economiei anunțau că în iulie va începe asamblarea modelelor „Cuda” și „Sirin” la Brașov, toate componentele fiind aduse din SUA, având în vedere că dronele sunt dezvoltate în parteneriat cu Periscope Aviation, o divizie a companiei americane Chartis Federal. Apoi, pentru luna octombrie sau noiembrie era programată producția de serie la Brașov, pentru aparatele de zbor fără pilot urmând a fi utilizate mai multe componente românești.
Ministrul spunea în octombrie că la Carfil nu se produc drone
Graficul anunțat în primăvară nu a fost respectat. În 9 octombrie, ministrul Economiei, Radu Miruță, declara pentru Europa Liberă România că „la Carfil nu se produc drone”.
Ba mai mult, la momentul respectiv, el a dat de înțeles că România ar putea să își schimbe opțiunea, favoriții ministrului fiind specialiștii ucraineni.
„Sunt niște discuții cu cei din Ucraina. Eu cred că trebuie să avanseze discuțiile astea, pentru că cei din Ucraina sunt cei mai avansați în momentul de față (…) Da, trebuie să existe o capacitate de producere a dronelor în România. Au fost incluse prin finanțare prin SAFE (Security Action for Europe – n.red). Încercăm să le producem cu parteneri din Ucraina. Inițial vor fi testate acolo. Asta fac toate firmele din lume, se folosesc de războiul din Ucraina. Eu îmi doresc să se întâmple asta (…) Deci, avem bani prin SAFE, avem discuții cu parteneri din Ucraina. Trebuie să se închidă aceste discuții până la finalul lunii noiembrie”, a spus ministrul în 9 octombrie.
Carfil Brașov, scoasă din joc?
Tot în 9 octombrie, ministrul spunea că și-ar dori ca noile drone să se producă în unitățile Romaero.
„Romaero are nevoie de proiecte noi. Proiectul dronelor nu este străin de deomeniul aviatic. Sunt doar câteva variante în România: Romaero, Ghimbav – la Brașov, Avioane Craiova”, a spus Miruță.
Pe de altă parte, în 29 octombrie, conducerea Carfil declara pentru Digi 24 că până la finalul anului, ar urma să fie fabricate cel puțin 10 drone din fiecare model (Cuda și Sirin) și vor fi folosite doar componente occidentale. Preţul estimat al unei drone Cuda, proiectată pentru acțiuni de supraveghere, este estimat la 11.000 de dolari. Sirin este proiectată pentru marina milirată și are un cost estimat la 22.000 de dolari.

