Tinerii din Codlea aflați în căutarea unei locuințe primesc vești bune în preajma sărbătorilor: Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a finalizat și recepționat un nou bloc de 30 de locuințe destinate închirierii, situat pe strada Venus nr. 18.
Imobilul, construit pe un regim de înălțime parter + 4 etaje, cuprinde 13 garsoniere și 17 apartamente cu două camere și reprezintă o investiție de aproape 9,8 milioane de lei (TVA inclus), finanțată prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Noile locuințe fac parte din programul național ANL dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc condițiile legale pentru accesarea unei locuințe în regim de închiriere. Cererile se depun la Primăria Codlea, instituția care va întocmi listele de repartizare.
Județul Brașov se numără printre zonele cu cele mai multe locuințe ANL finalizate, cu un total de 514 unități locative, realizate până în prezent în localitățile Săcele, Predeal, Făgăraș, Zărnești și, mai nou, Codlea.
Un avantaj important pentru viitorii chiriași este faptul că locuințele ANL pot fi cumpărate, după minimum un an de închiriere, fie prin rate lunare către autoritatea locală, fie prin credite ipotecare (inclusiv cu garanția statului) sau prin plata integrală din surse proprii.
Programul ANL pentru tineri a fost lansat în anul 2001 și este menit să fie una dintre soluțiile accesibile pentru tinerii aflați la început de drum, care își doresc să rămână și să se stabilească în comunitatea locală.

