Site icon

„Cu mâinile legate”: Consiliul Local Brașov a aprobat noile taxe locale pe anul 2026. Impozitul pe clădiri va crește de 2,67 ori, iar posesorii de mașini vechi vor plăti sume mult mai mari

În ședința de astăzi a Consiliului Local au fost aprobate noile impozite și taxe locale, pe anul 2026, conform ultimelor modificări la Codul Fiscal, care prevăd o serie de modificări asupra nivelului de impozitare și modului de calcul. Astfel, odată cu modificarea acestui act normativ, impozitul pe clădiri pe clădiri, impozitul va crește de 2,67 ori.

„Marja de intervenție a administrației locale a fost una redusă, fiind puține categorii de taxe asupra cărora Consiliul Local a putut interveni. Acolo unde legislația a permis, am intervenit în sensul menținerii anumitor impozite la nivelul anului trecut sau al reducerii acestora. Un exemplu este componenta auto, unde a existat o anumită flexibilitate. În cazul autoturismelor non-euro, respectiv cele mai poluante, s-au propus creșteri ale impozitelor în funcție de capacitatea cilindrică, în timp ce pentru autoturismele Euro 6 și hibride, s-a urmărit menținerea sau o creștere cât mai redusă, având în vedere impactul mai mic asupra mediului”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.

Apartament cu o suprafață de 55 de metri pătrați în zona A: 515,32 lei

Pentru a vedea care este impactul asupra brașovenilor a acestor modificări a Codului Fiscal, Direcția Fiscală a făcut o serie de simulări.
Astfel, în cazul unui apartament cu două camere, de 55 mp, în zona A, dacă în 2025 s-a plătit suma de 200,86 lei, în 2026 se va plăti 515,32 lei. Acest impozit s-a majorat prin efectul intrării în vigoare a acestor modificări legislative. În zona B, pentru un apartament cu aceeași suprafață se va plăti suma de 494,71 lei, în loc de 192,83de lei; în zona C, 474,10 lei, în loc de 184, 79, iar în zona D, 453,48 lei, în loc de 176,64 lei.

Impozitul pentru un autoturism Euro 3: 312 lei

În cazul autovehiculelor, propunerea rezultată în urma ședinței Comisiei economice din cadrul Consiliului Local Brașov a fost următoarea:

Astfel, pentru un autoturism Euro 3, cu motor de 1.600 cmc, dacă în 2025 s-a plătit un impozit de 129 de lei, din 2026 se va plăti un impozit de 312 lei. Pentru un autoturism Euro 5, aceeași capacitate cilindrică, se va plăti anul viitor suma de 246,40 lei, în loc de 129 de lei în 2025, iar pentru Euro 6 impozitul va fi de 178,20 lei, în loc de 129 de lei, cu precizarea că până anul acesta impozitul era doar în funcție de capacitatea cilindrică, nu și de norma de poluare.

Vor fi acordate și scutiri de impozite


Consiliul Local a luat decizia acordării de scutiri sau reduceri de impozit pentru anumite categorii de persoane, astfel:

Fiecare turist va „cotiza” cu 7 lei/noapte pentru promovarea turistică a Brașovului

Alte taxe modificate prin hotărârea adoptată astăzi sunt cele pentru promovare turistică, taxă care a fost stabilită la o valoare de 7 lei/turist/noapte și cea de Salvamont, stabilită la 5 lei/turist/noapte. Inițial, Executivul a propus 8 lei pentru promovarea turistică și 4 lei pentru Salvamont, însă, în timpul ședinței de plen, taberele din Consiliul Local Brașov au ajuns la un compromis.

Exit mobile version