Marius Dunca, vicepreședintele PSD, a afirmat că social-democrații nu vor fi parte a unei guvernări care confundă echilibrarea bugetară cu austeritatea și care transferă costurile exclusiv asupra populației și economiei reale.
PSD a anunțat ferm prin vocea liderilor săi că nu va mai susține niciun nou pachet de măsuri adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului dacă acesta nu va include, în mod obligatoriu, Programul PSD de stimulare economică. Pachetul 3 trebuie să conțină acest program. Orice altă abordare înseamnă continuarea unei politici greșite, bazate pe taxe mai mari și decizii luate unilateral.
„Ajunge cu austeritatea mascată sub pretexte tehnice și «incapacități de plată» mincinoase, în condițiile în care Ilie Bolojan cheltuie mult mai mult decât în guvernarea Ciolacu, dar în schimb încasează mult mai puțin. PSD rămâne la guvernare tocmai pentru a bloca aceste excese. România nu se echilibrează cu taxe mai mari, ci cu o economie mai mare, cu investiții și locuri de muncă”, a declarat Marius Dunca.
Programul PSD, depus în Coaliție încă din septembrie 2025, are obiective clare și măsurabile: revenirea la o creștere economică de peste 3% în următorii trei ani și de 5% în următorii cinci ani, crearea a peste 120.000 de locuri de muncă și reducerea deficitului bugetar fără a sufoca mediul privat. Soluțiile propuse nu pun presiune pe buget, ci lărgesc baza de contribuabili prin stimularea investițiilor.
„Politica de a stoarce aceiași contribuabili trebuie oprită. Avem nevoie de soluții noi pentru economie. Creditul fiscal pentru investiții, garanțiile pentru IMM-uri, amortizarea accelerată și facilitățile pentru cercetare-dezvoltare sunt instrumente testate în Europa, nu experimente”, a subliniat Marius Dunca.
Consultare internă privind continuarea guvernării
Vicepreședintele PSD atrage atenția că multe dintre măsurile impuse de premierul Bolojan au fost luate în afara programului de guvernare și fără consultările prevăzute în Acordul politic al Coaliției. Pentru efectele negative ale acestor decizii – scăderea puterii de cumpărare, presiunea pe administrațiile locale și blocarea investițiilor – nu decontează doar premierul și partidul său, ci și PSD. Tocmai de aceea, lucrurile trebuie schimbate.
„Prezența PSD la guvernare a împiedicat decizii cu impact major: tăieri masive de personal în administrația locală, retragerea fondurilor pentru servicii publice, impozitarea solariilor și serelor sau eliminarea plafonării adaosurilor comerciale la alimente. Fără PSD la masa deciziilor, aceste măsuri ar fi fost deja aplicate. Ieșirea PSD de la guvernare ar însemna mână liberă pentru tăieri, taxe și decizii absurde”, a avertizat Marius Dunca.
În acest context, PSD a declanșat o consultare internă privind continuarea guvernării, în condițiile încălcării repetate a Acordului politic al Coaliției. Partidul a intrat la guvernare printr-o decizie colectivă a peste 5.000 de membri, nu prin voința unei minorități, și va lua orice decizie majoră cu aceeași responsabilitate politică.
„PSD rămâne la guvernare atât timp cât poate opri austeritatea și poate schimba direcția. Dacă acest lucru nu mai este posibil, toate opțiunile rămân deschise”, a încheiat Dunca.

