Site icon

Până la inaugurarea noului sediu, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov își repară unul dintre corpuri

Având în vedere că va mai dura mulți ani până la inaugurarea noului Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov, unitatea sanitară are în plan să investească în infrastructura pe care o deține. O astfel de investiție ar urma să fie realizată la Corpul B Mârzescu, clădire la care sunt programate lucrări de consolidare, modificare și reabilitare.

Pentru acest proiect a fost realizată documentația tehnică, iar în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov de mâine va fi votată valoarea investiției, estimată la suma totală de 60.172.217 lei, inclusiv TVA. De asemenea, în proiectul de hotărâre se menționează că termenul de finalizare a investiției este de 24 luni (6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor).

Ziduri de cărămidă, înlocuiți cu pereți de beton

Conform proiectului, clădirea va fi consolidată, astfel încât să respecte actualele cerințe de protecție la cutremur. Printre altele, unii pereți de zidărie vor fi înlocuiți cu unii de beton armat. De asemenea, vor fi realizate lucrări și la stâlpii de beton existenți.

Totodată, pentru a respecta normativele privind protecția la incendiu, va fi amenajată o nouă scară exterioară.

Proiectul mai include refacerea spațiilor interioare, înlocuirea instalațiilor, schimbarea elementelor de tâmplărie, dar și instalarea a două grupuri electrogene, care să asigure energia electrică atunci când este întreruptă alimentarea la rețeaua publică.

Nu în ultimul rând, proiectul prevede montarea unor panouri fotovoltaice și amenajarea unor locuri de parcare.

Exit mobile version