Connect with us

Fapt divers

Primarul Brașovului are un plan pentru rezolvarea problemei șanțurilor și gropilor „uitate” de rețeliști

Published

on

Chiar dacă sunt obligați prin legislație să „readucă terenul la forma inițială” după intervenții, rețeliștii nu au prea respectat această regulă, iar pe străzile și trotuarele din Brașov au apărut șanțuri și gropi. Până acum, aceștia au fost avertizați sau sancționați de municipalitate, dar acum Primăria Brașov vrea să schimbe regulile. Mai exact, Primăria pregătește un proiect de hotărâre în care să se prevadă că „readucerea terenului la forma inițială”  va fi făcută de municipalitate, dar pe cheltuiala rețeliștilor.

„Având în vedere experiențele din ultima perioadă cu intervențiile rețeliștilor pe domeniul public, și, mai ales, cu refacerile pe care firmele cu care aceștia au contract le fac sau, mai bine spus, nu prea le fac, am luat decizia ca în următoare ședință Consiliului Local să prezint un proiect de hotărâre prin care rețeliștii să fie obligați să plătească primăriei refacerea terenului în urma intervenției lor, iar noi să executăm lucrările. Doar așa ne putem asigura că acestea se fac la timp sau că nu vom mai vedea cum zona în care ei au intervenit, după o perioadă, se lasă, pentru că nu a fost refăcută corect infrastructura străzii sau trotuarului”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru. 

Edilul a amintit că în ultimele luni au fost mai multe cazuri în care gurile de canal de pe unele străzi au devenit adevărate capcane pentru șoferi, pentru că rețeliștii nu le-au adus la nivel. De exemplu, pe strada Șt. O. Iosif, polițiștii locali brașoveni au semnalizat recent o gură de canal cu probleme. De asemenea, anul trecut, pe Bulevardul Alexandru Vlahuță, tot din cauza unei guri de canal care nu era „adusă la nivel”, șapte mașini s-au „rupt“ într-o singură seară, iar șoferii au organizat o mică revoltă. (Vezi detalii AICI și AICI).

Fapt divers

Brașovul, cu multe sesizări de urs în zonele locuite: intervenții, relocări și decizii-limită în 2025

Published

on

În 2025, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a fost sesizat de 400 de ori, prin 112, cu privire la prezența urșilor în intravilanul municipiului. Datele apar în raportul de activitate transmis Consiliului Local Brașov și confirmă presiunea constantă a acestei probleme, asupra autorităților.

În mai bine de jumătate dintre cazuri – 208 mai exact – echipajele ajunse la fața locului nu au mai găsit animalul semnalat. Asta nu a însemnat însă că nu s-a luat nicio decizie. În 53 de situații a fost convocată echipa specială, iar în 66 de cazuri s-a dispus alungarea urșilor din zonele locuite.

Bilanțul anului trecut consemnează și 11 capturări în vederea relocării, dar și 3 exemplare eutanasiate, după capturare.

Toate intervențiile au fost realizate în baza Ordonanței de Urgență nr. 81/2021, act normativ care permite autorităților locale să dispună măsuri graduale – de la alungare și relocare până la eutanasiere sau împușcare – în funcție de evaluarea din teren.

Citește mai departe

Fapt divers

Conflict violent într-o locuință din județul Brașov: o tânără de 18 ani, acuzată de tentativă de omor după ce și-ar fi înjunghiat partenerul

Published

on

Un scandal izbucnit pe neașteptate într-o locuință din localitatea Budila s-a transformat într-un episod dramatic, care a ajuns pe masa procurorilor. O tânără de 18 ani este acuzată că și-ar fi înjunghiat iubitul, în vârstă de 23 de ani, în urma unui conflict spontan.

Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, incidentul a avut loc pe 21 februarie, în imobilul în care cei doi locuiau împreună. Ancheta arată că, pe fondul unei dispute izbucnite brusc, fata l-ar fi lovit pe partener cu un cuțit în zona toracică. Lovitura i-a provocat tânărului leziuni grave, medicii legiști stabilind că viața acestuia a fost pusă în pericol. Victima a suferit pneumotorax masiv și hemopericard, au anunțat procurorii, complicații care necesită intervenție medicală de urgență.

Tânăra este cercetată pentru violență în familie, în forma tentativei de omor, și a fost reținută. Instanța urmează să decidă dacă va admite solicitarea procurorilor de arestare preventivă. Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Citește mai departe

Fapt divers

Accident pe pârtie închisă din Predeal. Jandarmii montani au intervenit de urgență

Published

on

Intervenție de urgență pe o pârtie închisă din județul Brașov, după ce un schior a fost rănit în timp ce se afla pe traseu. Alarma a fost dată de un alt bărbat aflat în zonă, care a observat victima și a solicitat sprijinul autorităților.

Un echipaj de jandarmi montani a ajuns rapid la fața locului, a evaluat starea persoanei accidentate și a menținut legătura permanentă cu salvatorii montani. Forțele de intervenție au acordat sprijin atât în timpul operațiunii de prim ajutor, cât și la transportul victimei către echipajul SMURD sosit în zonă.

Incidentul a avut loc pe pârtia Subteleferic din Predeal, o pârtie închisă în această perioadă, aspect subliniat și de reprezentanții IJJ, care atrag atenția asupra riscurilor majore la care se expun turiștii ce ignoră restricțiile.

Având în vedere faptul că pârtia pe care schiorul se afla era închisă pentru practicarea sporturilor de iarnă, pentru evitarea producerii unor noi accidentări, recomandăm turiștilor următoarele: să nu se aventureze pe pârtiile de schi închise, să nu se aventureze pe pârtiile de schi care nu sunt conform nivelului lor de pregătire, să folosească pe lângă echipamentul de schi adecvat, echipament de protecție suplimentar, inclusiv pentru protecția coloanei vertebrale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, maior Luiza Dănilă.

Citește mai departe

Trending