Brașovul în stare de alertă. Pulsul zonei metropolitane, după ridicarea restricțiilor de deplasare

S-au ridicat restricțiile de deplasare în interiorul “zonei metropolitane” în care trăiesc, așadar am luat pulsul orașului după două luni de izolare.

Am pornit în redescoperirea Centrului Vechi cu busul inițial. Pentru că nu puteam lua contact cu realitatea din Uber, realitatea din Uber fiind una mascată de un ranking, în timp ce realitatea dată de RatBv este una destul de autentică. Așadar, bilet am, mască am, circuitul îl știu, urcat pe a doua ușă, coborât doar pe ultima, prima blocată pentru protecția șoferilor. Eu am ales ora prânzului și ziua era sâmbătă, pentru a evita orice aglomerație și expunere inutilă la orice eventual strănut.

Dimineață am citit două știri despre purtarea măștii în mijloacele de transport în comun. Una de la Oradea, unde municipalitatea mijlocește comercializarea măștilor de protecție la un preț începînd cu 1,5 ron/ bucata prin Administrația Domeniuli Public și prin OTL ( Oradea Transport Local ) și una din Paris, despre cum 98% din călători purtau măscă de protecție, prețul ei  (doar al celei de unică folosință cu filtru FFP ) fiind plafonat la 95 de cenți/ bucată. Eu am o mască simplă, nu știu cu ce filtru, am dat 3,20 ron pe ea, am cumpărat-o de la o farmacie din cartier.

În bus un polițist local, veghea la buna ocupare a locurilor. Nici prea apropiate nici prea distanțate. Numai bine. Probabil și la purtarea măștii, însă avea sarcina dificilă de a face educație călătorilor despre faptul că masca se poartă astfel încât să acopere nasul și gura, nu să acopere bărbia, sau ceafa cum o purta un adolescent. Cu succes în fața unei vârstnice cu respect pentru autoritate, fără succes în fața tânărului. 

Când am coborât din bus, la Primărie, m-am șters prima dată pe mâini cu un șervețel antibacterian și apoi am dat masca jos. Restul plimbării am făcut-o fără penru că nu am mai intrat nicăieri. Centrul era aerisit. La Parcul Titulescu într-adevăr nu mai există parcaj în zona de Nord, toată zona fiind acoperită acum de iarbă. Parcul destul de gol, vremea era frumoasă însă brașovenii par a respecta destul de bine indicațiile autorităților la responsabilitate.

După ce am traversat Parcul, ne-am oprit la ING, la Aro, nu aveam numerar și ne trebuia mai târziu. Vorbesc la plural pentru că nu mai eram singură în plimbarea mea, acesta fusese planul. Ce am observat când am ieșit din bancă a fost un domn care voia și el să intre, dar care a așteptat să ieșim noi și care a oprit ușa cu piciorul pentru a nu atinge bara aceea pe post de mâner.

Am continuat pe Sf. Ioan, unde o singură cafenea era deschisă, la serviciul de take-away. În continuare pe stradă, erau oameni la plimbare, puțini, răsfirați și oarecum întrebători. Așa mi se părea mie. Republicii era aproape goală. Doarece eu nu am fost în Centru de două luni, mi se părea extrem de goală și Piața Sfatului la fel. Am ales să mergem către Poarta Ecaterinei pe trotuarul de la strada Barițiu. Nu cred că ne-am întâlnit cu cineva cât ne-a luat să ajungem la Facultatea de Silvicultură. În parcul din fața Porții Ecaterina erau câteva fete, în cel din spatele ei, nimeni. Ne-am așezat noi și am dezbătut despre politică și societate. 

După un timp ne-am continuat drumul, am traversat pe la trecerea de pietoni de la Poarta Schei și am urcat către Prund. Pe trotuarul din stânga. Am observat că mirosea a clor. Părea că au fost străzile spălate, deși acum cred că mirosul era din spital. În dreptul intrării la spital cineva ne-a făcut observație că nu trebuie să mergem pe trotuarul acela pentru că acolo opresc “ambulanțele cu bolnavi cu Covid”. Ne-am continuat drumul, până la gelateria aia de vis-a-vis de SRI. Nu-i știu numele, dar consider înghețata lor genială. Inițial mă gândeam că va fi o coadă până-n Prund, dar nu era așa. Oamenii destul de puțin și răsfirați conform normelor. Ne-am luat înghețata și am traversat. Deoarece prietenul cu care eram avea nevoie de un șervețel, ne-am oprit, am scos din geantă pachetul, am scos șervețelul, etc… Nu am realizat că ne-am oprit aproape de un cuplu care sprijinea gardul de la SRI. Ei au realizat, s-au ridicat și s-au mutat un metru mai departe de noi. Dar noi nu doream să ne oprim acolo ci în parc la Șaguna. Așadar am continuat. Ne-am oprit pe o bancă de la Șaguna, nu ne-a fost greu să găsim una goală, erau majoritatea goale.

Am coborât din nou în Piața Sfatului, am mers pe Hirscher, am urcat pe Bălcescu, pe Strada Sforii, pe Postăvarului, pe lângă Olimpia și ne-am plimbat pe Sub Tâmpa. Ăsta a fost cel mai animat loc din tot orașul. Mulți bicicliști, multe familii cu copii mici, mulți la plimbare cu câinii, majoritatea tineri, într-adevăr, Majoriatea tineri cei întâlniți în toată plimbarea noastră. După ce am admirat și macaralele care se vedeau în zare, în partea cealaltă a orașului, care mușcau din verdeața de pe deal, am coborât. Am continuat pe jos extrăgând concluzia clară că ni s-a cam atrofiat mușchii în izolare și că avem nevoie de mișcare în mod cert.

Nimeni nu a avut o rețetă clară de urmat la această criză, nicio țară, nicio administrație locală sau federală. Au existat țări care s-au organizat mai bine și unele mai prost. Au fost lideri mai străluciți și lideri doborâți de valul care a venit peste ei. Nici oamenii nu au reacționat toți la fel pentru că nu suntem la fel, fiecare și-a găsit mecanisme de înfruntare a stării pe care o parcugeam în funcție de mediul în care o traversa, de educație, de experiențe dar mai ales de felul în care se raporta la frică și de gradul de responsabilitate. Orașul este pustiu încă.

Fără organele vitale care sunt restauranele, terasele și cafenelele, este greu ca pulsul să-i revină repede. Cel mai important este desigur ca orașul, țara, să depășească acest moment al crizei sanitare, asta este primordial. Felul în care orașul redevine viu ține însă nu doar de cei care populează orașul ci și de administrație care așa cum scriam la începutul articolului are exemple de bune practici în alte orașe. Concluzia mea după plimbare este că oamenii vor fi precauți în general și că vor avea grijă de ei în primul rând. Evident, vom vedea cum va fi în zilele ce vor veni, însă am convingerea că toți vom pune umărul la revenire în felul în care putem, pentru că absolut toți suntem afectați.