Timp de o săptămână, între 31 iulie și 6 august, în Brașov se află 20 de profesori ai Liceului Teoretic „Lucian Blaga“ din Tiraspol, vizita fiind organizată de Asociația de Dezvoltare Link în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov. Invitaţia a fost lansată în luna mai, cu ocazia evenimentului „Basarabia 200+2”, la care a participat și directorul acestei unități, prof. Ion Iovcev.
Luni, profesorii din Tiraspol s-au întâlnit cu vicepreședintele CJ Mihai Pascu și cu viceprimarul Brașovului, Adrian Atomei. Reprezentantul administrației județene a afirmat că, pe lângă suportarea costurilor aferente șederii profesorilor, în urma discuțiilor dascălii din Tiraspol, „vom vedea cum putem ajuta și în continuare școlile românești dinTransnistria. Avțnd în vedere situația extreme de complicate din această regiune, cred că este necesară susținerea acestor instituții de învățământ”.
„La noi acasă, suntem lipsiți de drepturi”
Românii din stânga Nistrului, a declarat una dintre profesoare, Tatiana Andrieș, „pot vorbi limba maternă doar la școală sau «între ei». Dacă spun câteva cuvinte în română în alte locuri, sunt insultați sau badjocoriți. Sunt profesoară de limba română la acest liceu de 23 de ani, de când s-a înființat. La începutul anilor ’90 autoritățile de la Tiraspol au dărâmat tot. Ne-au lăsat în drum. Au fost momente grele. La noi acasă, suntem lipsiți de drepturi”.
Universitatea românească din Tiraspol, în exil
În Transnistria, a declarat un alt profesor, Ștefan Urâtu, 42% dintre locuitori sunt români, iar rușii reprezintă aproximativ 23% din populație. Aici funcționează opt unități de învățământ în limba română. „De 20 de ani, universitatea românească din Tiraspol este în «exil» la Chișinău. Rușii sunt mai puțini, dar își impun voința cu armele. Ce se întâmplă acum în Ucraina s-a petrecut la la noi în 1992”.
În cadrul acesluiași proiect, în urmă cu două săptămâni, un grup de 20 de elevi români ai Liceul „Lucian Blaga” a petrecut o săptămână la Braşov, într-o tabără similară, sprijinită de Primăria Braşov şi Universitatea „Transilvania“.
Foto: Andrei Paul – Primaria Brasov
Fii primul care comentează