Ramai la curent!

Prima Pagina

Firma care deține stația de biogaz de la Ucea ignoră un referendum local. Vrea să pună în funcțiune instalația contestată de cetățeni

Publicat

in

Firma SC Waste Energy Trading SRL din Bacău, care deține stația de biogaz de la Ucea de Jos nu renunță la ideea de a pune în funcțiune acest obiectiv. Astfel, zilele trecute, firma a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov un raport de amplasament, document ce face parte din dosarul de obținere a autorizației integrate de mediu. Aceste demersuri sunt făcute de compania amintită în condițiile în care locuitorii din comună s-au opus punerii în funcțiune a acestei instalații. De altfel, în luna mai a acestui an a fost organizat în comună un referendum local, iar 98% dintre cetățenii care s-au prezentat la urne au răspuns „Nu” la întrebarea „Sunteți de acord cu punerea în funcțiune a unei stații de biogaz pe raza comunei Ucea?”.

Principala nemulțumire a locuitorilor comunei este că respectiva stație este la mică distanță de locuințe și că după ce instalația va fi pusă în funcțiune, în Ucea vor fi mari probleme cu mirosurile. De cealaltă parte, în documentațiile depuse la APM Brașov, deținătorii instalației au dat garanții că au fost stabilite măsuri pentru ca mirosurile să nu îi afecteze pe locuitori.

Staţia a fost construită în anul 2010 (Austin Meats SRL, fosta Carmolimp), a fost autorizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov în anul 2018, însă nu a fost pusă în funcţiune.  
Instalația a fost proiectată pentru a procesa deşeurile de origine animală (de la gunoi de grajd la materii aruncare de abatoarele sau de fabricile de producere a preparatelor de carmangerie), dar şi deşeuri de origine vegetală. Dacă va fi pusă în funcţiune, zilnic, staţia va prelua o cantitate totală de 70 tone de deşeuri, din care 50 de tone de deşeuri de abatorizare, dejecţii animaliere, deşeuri de SNCU (ambalată) – produse alimentare improprii consumului uman, diferenţa fiind reprezentată de alte categorii de deşeuri.  
Capacitatea de procesare este de 50 de tone de deşeuri pe zi, iar prin procesarea acestor deşeuri se va produce energie electrică şi apă caldă.
Staţia este la o distanţă de 4 km de centrul administrativ al comunei, iar distanţa faţă de zonele locuite este de 500 m (la vest) şi de aproximativ 1 km în vest.

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Pingback: Referendum ignorat! Stația de biogaz va fi pusă în funcțiune la Ucea, în ciuda dorinței locuitorilor – Bună Ziua Făgăraș

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Femeile din PSD și-au ales noile structuri de conducere. Noii lideri sunt… vechii lideri, dar fără fosta președintă Camelia Bertea

Organizația Femeilor Social Democrate Brașov și-a ales noua conducere. Ioana Adriana Henegar a obținut un nou mandat la nivel municipal, iar deputatul Ariana Bucur a fost aleasă președinte al organizației județene.

Publicat

in

Organizația Femeilor Social Democrate Brașov și-a ales, la data de 12 iunie 2026, noile echipe de conducere în cadrul Conferinței de alegeri, în cadrul unui eveniment la care au participat membre ale organizației, reprezentanți ai PSD Brașov și lideri ai structurilor social-democrate din municipiu și județ.

OFSD Municipiul Brașov, tot sub coordonarea Ioanei Henegar

În urma votului exprimat, Ioana Adriana Henegar, consilier local la Brașov, a fost realeasă în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Municipiul Brașov. Biroul Permanent Municipal al Organizației Femeilor Social Democrate Brașov este condus de Ioana Adriana Henegar, în calitate de președinte, funcția de prim-vicepreședinte este ocupată de Raluca-Cristina Dan, iar funcția de secretar de Andreea-Gabriela Suciu.

Din echipa de vicepreședinți fac parte Elena-Loredana Pleșcan, Ștefania-Florentina Simon, Nicoleta-Claudia Ilie, Margareta Szekely și Corina-Maria Preda.

Membre ale Biroului Permanent Municipal sunt Antonia Richea, Paula-Bianca Drăgoi, Diana Chioșa, Elena Varză-Drăghici, Lavinia Fătu, Valentina Tănase, Ioana Matei, Geanina Climescu și Laura Ghibea.

OFSD județul Brașov va fi condus de Ariana Bucur

De asemenea, în cadrul reuniunii de vineri, Ariana Bucur, deputat, a fost aleasă în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Județul Brașov.

La nivel județean, Biroul Permanent Județean al Organizației Femeilor Social Democrate Brașov este condus de Ariana Bucur, în calitate de președinte.

Funcțiile de prim-vicepreședinte sunt ocupate de Alexandra Ioana Crivineanu și Ioana Adriana Henegar.

Din echipa de vicepreședinți fac parte Nicoleta Ilie, Laura Ghibea, Corina Preda, Paula Drăgoi, Geanina Climescu, Alina Iftene, Ștefania Simon, Laura Bratosin, Aurora Divile, Adriana Mihalache, Luminița Radu, Nicoleta Voicescu, Liliana Vlad, Gabriela Pelei, Raluca Bucșa, Alexandra Poparad, Oana Marcu, Luminița Vlaicu, Nicoleta Moldovan, Loredana Moldovan, Larisia Găitan, Tatiana Radu și Galina Secrieru.

Funcția de secretar executiv al Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Brașov este ocupată de Alexandra Maria Chivu.

Camelia Bertea nu se mai regăsește în Biroul Politic Județean

De remarcat este că, potrivit comunicatului de presă transmis de PSD după alegerile din OFSD la nivelul județului Brașov, în niciuna dintre structurile de conducere nu se regăsește Camelia Bertea.

În urmă cu doi ani, primarul orașului Victoria a făcut pasul dinspre USR Brașov, înscriindu-se în PSD Brașov cu puțin înainte de alegerile locale. Ulterior, în iulie 2024, Camelia Bertea prelua funcția de președinte al OFSD Județul Brașov, într-o structură de conducere în care în funcțiile de prim-vicepreședinți a fost alese, ca și acum, Alexandra Crivineanu și Ioana Henegar.

Citește mai departe

Cotidian

Prefectul USR de Timiș a demisionat, după percheziția Parchetului European. Elena Micicoi reclamă „un linșaj politic”

Publicat

in



 Prefectul de Timiș, Elena Micicoi (USR) și-a anunțat demisia vineri seara, după ce procurorii Parchetului European (EPPO) au făcut o percheziție la domiciliul său, într-un dosar ce vizează posibile fraude din fonduri europene.

Ea s-a declarat nevinovată și a declarat pentru Digi 24 „există probabil interese ca imaginea mea să fie făcută praf, ca eu să fiu decredibilizată (…) Am încurcat, am deranjat (…) Mă simt victoma unui linșaj politic”.

Potrivit publicației Opinia Timișoarei, prejudiciul în acest caz ar fi de câteva sute de mii de euro, bani ce ar fi trebuit să fie folosiți pentru o serie de cursuri de formare pentru persoane defavorizate.

În acest dosar au fost făcute, în total, 11 percheziții în Timiș la persoane suspectate de fraudă cu bani europeni.
Procurorii EPPO fac cercetări pentru săvârșirea unor fapte extrem de grave: constituire de grup infracțional organizat, infracțiuni de fals și obținere ilegală de fonduri europene.

„Este un proiect pe care asociația pe care am fondat-o l-a derulat prin GAL-ul Freidorf. Nu știu mai multe să vă spun. N-am fost manager de proiect… vă dau mai multe detalii… Asociația pe care am fondat-o eu, și o vreme am condus-o, a derulat acest proiect. Ceva cu formare profesională sau ceva de genu’ ăsta…. Parchetul european își face datoria… au ieșit cu 3 hărtii din casă. (…) Eu sunt deschisă“, a spus Elena Micicoi pentru publicația din Timișoara.

Citește mai departe

Cotidian

Râșnovul nu va mai avea păcănele în câteva luni. Operatorii au început să scoată aparatele din funcțiune

Publicat

in

Operatorii din domeniul jocurilor de noroc din Râșnov au început să scoată din funcține aparatele din oraș. Astfel, potrivit primarului orașului Râșnov, Horia Motrescu, din 80 de aparate existente în luna februarie – când au început demersurile privind interzicerea jocurilor de noroc în localitate – 26 au fost scoase din uz.

„De la 80 de aparate existente în luna februarie, am ajuns la 54 în prezent. Retragerea lor continuă etapizat: o parte deja au fost scoase din exploatare, iar restul vor dispărea complet până la final de noiembrie”, a precizat Horia Motrescu.

Proiectul de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în oraș a fost anunțat de autoritățile locale în luna februarie și a fost aprobat de Consiliu Local Râșnov după ce proiectul a trecut prin etapa transparenței decizionale.

Hotărâre a fost aprobată după ce Guvernul României a adoptat o ordonanţă ce le primăriilor posibilitatea de a  aproba sau de a interzice desfăşurarea jocurilor de noroc, pentru că operatorii vor fi obligaţi să obţină de la autoritățile locale o autorizaţie anuală de funcţionare.

Citește mai departe

Trending