Connect with us

Stiri Brasov

BUM, muzeul din catacombe: Finanțat și premiat de AFCN la București, cercetat de organele de anchetă la Brașov

Published

on

A 7-a ediţie a Galei Premiilor AFCN şi-a anunţat luni seara câştigătorii, în cadrul unei ceremonii la care a participat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

În timp ce la Brașov, proiectul BUM al Asociației AMURAL se află sub un mare semn de întrebare din punct de vedere al legalității muzeului din catacombe, la București el s-a văzut altfel. Ministerul Culturii a premiat Asociația AMURAL pentru Brașov Undergound Museum, cu premiul pentru Activare culturală în (relație cu) spațiul public.  Asta în condițiile în care AMURAL a primit din partea Primăriei Brașov spațiul din catacombe fără nicio formă legală, aspect aflat acum în vizorul autorităților. Premiul AFCN vine după ce proiectul BUM a primit și premiul pentru Proiectul cultural al anului, la Brașov, în luna februarie a acestui an. 

Reamintim că după două luni în care Asociaţia AMURAL a folosit catacombele de După Ziduri gratuit, fără a avea niciun parteneriat cu Primăria Braşov, Municipalitatea a vrut să pună pe masa Consiliului Local documentul care legalizează utilizarea galeriilor subterane, de către ONG-ul care a amenajat aici Braşov Underground Museum (BUM). 

Mai multe neconcordanţe în explicaţiile viceprimarului Flavia Boghiu, dar şi faptul că viceprimarul Sebastian Rusu, şi şefa Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial (SAPUC) nu ştiu cum au intrat în acel spaţiu reprezentanţii AMURAL au făcut ca proiectul de hotărâre să nu adune voturile necesare pentru aprobare.

***

Câştigătorii celor zece premii în cadrul Galei AFCN 2021 sunt:

• Asociaţia TEATRUL.RO – Premiul pentru Rezistenţă prin cultură
• Asociaţia AMURAL BRAŞOV cu proiectul „Braşov Underground Museum” – Premiul pentru Activare culturală în (relaţie cu) spaţiul public
• Asociaţia QOLONY cu proiectul „Fusion Artist In Residency” – Premiul pentru Activare interdisciplinară
• Asociaţia POSTMODERNISM MUSEUM, cu proiectul „15 retrospective digitale ale artei contemporane româneşti 1990-2020” – Premiul pentru Comunicare şi mediere culturală
• Asociaţia Q-ARTS cu proiectul „Muzeul Abandonului. Muzeu forum digital şi participativ” – Premiul pentru Incluziune socială şi dialog intercultural
• Asociaţia VÁRÓTEREM PROJEKT cu proiectul „Pe patru roţi”, ediţia a II-a – Premiul pentru Adresare către publicul tânăr cu acces limitat la cultură
• Asociaţia SOLIDART cu proiectul„Homo Videns” – TURNUL #următorulnivel – Premiul pentru Soluţii inovatoare în promovarea patrimoniului
• Asociaţia MONUMENTUM cu proiectul „Salvând cultura celuilalt” –  Premiul pentru Activarea patrimoniului imaterial
• Asociaţia SFERA TIMIŞOAREI cu proiectul „eLibrăria – Lecţia de română” – Premiul pentru Promovarea culturii scrise
• Fundaţia ART ENCOUNTERS cu proiectul „Bienala Art Encounters 2021” – Premiul pentru Cooperare culturală internaţională

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Prima Pagina

FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua

Published

on

Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.

Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.

Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.

La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.

Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .

Continue Reading

Prima Pagina

Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”

Published

on

Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.


De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.

„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.

O demisie de onoare

În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.


„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.


Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.


„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.


Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.

Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.

Continue Reading

Trending