Sport
„Cupa 100 ROMÂNIA” la polo masters este gata de start
De vineri până duminică, clubul Corona Braşov va organiza la Bazinul Olimpic „Mihai Mitrofan”, prima competiţie de polo pe apă, categoria masters, desfăşurată la Braşov. Şase echipe din ţară, şi anume, Brenntag Bucureşti, Palestra Bucureşti, Dacia Star Bucureşti, Politehnica Cluj, precum şi Corona Braşov Masters şi Corona Braşov (juniori), se vor întrece în „Cupa 100 ROMÂNIA”, competiţie prin care clubul braşovean marchează în acest an Centenarul Marii Uniri. Echipa de polo masters Corona Braşov a fost înfiinţată în urmă cu doi ani din foşti poloişti profesionişti şi amatori,iar sezonul trecut a terminat campionatul naţional de masters pe locul trei.
Antrenor al Centrului de copii şi juniori de polo la clubulul Corona, şi component al echipei de polo masters Corona Braşov, fostul poloist George Mihalache este de părere că orice competiţie de polo organizată la Braşov, fie de copii, juniori sau masters, reprezintă un bun prilej de promovare a poloului.
„Ne bucurăm să ne aliniem şi noi, secţiilor din club care în acest an vor organiza la Corona, o competiţie prin care se marchează Centenarul Marii Uniri. Cu siguranţă vor fi meciuri spectaculoase în acest week-end, la bazinul braşpovean, din care cei mici pot învăţa iar cei mari pot îndrăgi acest sport pentru care să vină apoi periodic la meciurile pe care echipele Coronei le joacă pe teren propriu. Vom avea în competiţie şi echipa de polo masters dar şi o echipă de juniori, care va puncta astfel la capitolul experienţă. Sperăm ca braşovenii să vină în număr mare alături de noi, pentru că intrarea este liberă iar spectacolul poloistic este garantat, având în vedere că în apă vor putea fi văzuti foşti jucători importanţi de polo din ţara noastră”, a spus George Mihalache, antrenorul Coronei.
Programul „Cupei 100 ROMÂNIA” este următorul:
Etapa I – Vineri, 9 februarie
Corona (juniori) – Dacia Star Bucureşti (ora 18.00)
Brenntag – Palestra (ora 19.00)
Corona Masters – Poli Cluj (ora 20.00)
Etapa II – Sâmbătă, 10 februarie
Poli Cluj – Palestra (ora 9.00)
Dacia Star – Brenntag (ora 10.00)
Corona Masters – Corona Juniori (ora 11.00)
Etapa III – Sâmbătă, 10 februarie
Corona Juniori – Poli Cluj (ora 14.00)
Brenntag – Corona Masters (ora 15.00)
Palestra – Dacia Star (ora 16.00)
Etapa IV – Sîmbătă, 10 februarie
Dacia Star – Poli Cluj (ora 18.00)
Corona Master – Palestra (ora 19.00)
Corona Juniori – Brenntag (ora 20.00)
Etapa V – Duminică, 11 februarie
Brenntag – Poli Cluj (ora 9.00)
Palestra – Corona Juniori (ora 10.00)
Dacia Star – Corona Masters (ora 11.00)
Festivitatea de premiere – ora 12.30
Investitii
FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.
„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.
Mulți, puțini, banii trebuie asigurați
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.
„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.
Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.
„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.
„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.
Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov
Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.
Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).
De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.
Număr record de țări participante
La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.
Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.
Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:
– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;
– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;
– Biatlon la Cheile Grădiștei;
– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);
– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;
– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;
– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);
– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);
– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei.
Prima Pagina
Tragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
Echipa de liga 2 feminin de la Kids Tâmpa va avea parte de un parcurs spectaculos în grupele Cupei României, urmând să întâlnească adevărate forțe ale fotbalului românesc. Fetele pregătite de Bogdan Gordaș și Emilian Astroi vor întâlni campioana en titre Farul Constanța, și alte două echipe foarte bune, Poli Timișoara și Poli Iași.
Bogdan Gordaș, antrenor principal Kids Tâmpa, Liga 2 feminin:
„Tragerea la sorți ne-a adus adversari puternici în Cupa României. Cu toate acestea suntem bucuroși să fim între primele 16 echipe din țară și de asemenea, că vom avea parte de meciuri tari. Fetele au muncit mult de-a lungul anilor și cu această participare în grupele Cupei României putem spune că a venit momentul în care avem ocazia să jucăm la un alt nivel. Farul Constanța este campioana României în ultimii doi ani în Liga 1, Poli Timișoara a terminat pe locul 1 în Liga 2 sezonul trecut și acum este în play-off-ul Ligii 1, iar Poli Iași se află în prima parte a clasamentului din Liga 2. Cu toate acestea, vedem partea bună a lucrurilor, și anume că vom avea ocazia să jucăm împotriva unor echipe experimentate, iar acest lucru le prinde bine fetelor, pentru că vor lua contact cu un nivel superior, la care îmi doresc să ajungem și noi în anii următori. Cu siguranță vom face tot ce ține de noi pentru a avea prestații cât mai bune.”
Pentru Kids Tâmpa, această calificare între primele 16 echipe din țară reprezintă nu doar o performanță, ci și confirmarea unui proiect care a crescut frumos an de an.
Prima Pagina
Turturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
Handbaliștii de la Clubul Sportiv Orășenesc Teutonii Ghimbav au debutat cu o victorie în play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor. Primul meci a fost pe teren propriu, cu Dynamic Zalău, iar partida a fost câștigată de handbaliștii ghimbășeni la șase goluri diferență.
Partida a fost una în care cele două echipe și-au împărțit minutele de dominare. Confruntarea a început în forță, cu multe reușite din partea ambelor echipe. Teutonii s-au distanțat destul de repede, apoi a urmat o perioadă în care oaspeții au recuperat din teren, însă Teutonii s-au regrupat repede și au dominat finalul primei reprize. La fel s-a desfășurat și cea de-a doua repriză, când oaspeții au pierdut orice șansă să schimbe soarta partidei cu mai bine de 3 minute înainte de finalul partidei.

Piesa de rezistență a Teutonilor a fost portarul Radu Turturică, intervențiile lui fiind decisive în momentele mai dificile pentru handbaliștii ghimbășeni. Prin paradele lui, el a ridicat tribunele în picioare, iar numele lui a fost scandat de mai multe de ghimbășenii care au umplut sala de sport de la Ghimbav. În ceea ce privește atacul, cel mai bun marcator al Teutonilor a fost Mihaly Balasz, cu 10 reușite. Scorul final a fost 36-30 (la pauză 19-15).
Teutonii vor avea următorul meci acasă cu CSA Steaua București, sâmbătă, 14 februarie, de la ora 18.00.
-
Cotidian3 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov2 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Prima Pagina2 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Cotidian3 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Sănătate2 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Prima Pagina2 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Investitii2 zile agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Stiri Brasov3 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
