Stiri Brasov
FOTO Podul CFR de la Budila a fost reconstruit total, după prăbușirea din 2018. Se va circula pe el după testare
Lucrările de reconstrucție a podului CFR de la Budila și reamenajare a albiei râului Tărlung au fost finalizate. Investiția, derulată și coordonată de CFR, s-a derulat pe parcursul a 16 luni, în baza unui contract semnat pe 7 aprilie 2021. Podul a fost zdrobit în 2018, de inundațiile de pe râul Tărlung.

2018 – prăbușirea podului de la Budila
Urmează recepția lucrărilor și testarea podului
Podul se află la km 17+318, pe ruta Hărman – Întorsura Buzăului, peste râul Tărlung și ține de secția de cale ferată 403 Hărman – Întorsura Buzăului. El s-a prăbușit în data de 30 iunie 2018, din cauza unei viituri.
Regionala Brașov a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a derulat procedura de licitație pentru reconstrucția podului, iar contractul a fost semnat în data de 7 aprilie 2021. Lucrările au fost finalizate, iar în următoarea perioadă urmează demersurile aferente recepției finale. Reprezentanții asocierii care a executat lucrările au declarat că, în cel mai scurt timp, vor începe testele necesare înainte de reluarea traficului feroviar.
Conform proiectului tehnic, constructorul a realizat, pe linia Hărman – Întorsura Buzăului, la km 17+318, un pod nou de cale ferată simplă, cu o deschidere de 70 m și suprastructură metalică de tip grindă. Sursa de finanţare pentru lucrările de reconstrucție a podului din comuna Budila și de amenajare a albiei râului Tărlung este asigurată din fonduri de la bugetul de stat.
„Încă de la momentul prăbușirii vechiului pod, în vara anului 2018, autoritățile regionale (Consiliul Județean Brașov, în mod special) au manifestat o permanentă susținere privind restabilirea condițiilor de circulație pe această linie deosebit de importantă pentru comunitățile afectate din județele Brașov si Covasna, intervenind, în mod decisiv, pentru includerea în programele de investiții ale Regionalei CF Brașov (în condițiile în care este vorba de o linie de interes local), asigurarea sursei de finanțare pentru expertiza DALI, proiectare și, în final, execuția acestui obiectiv de investiții, accelerând la maxim, în limite legale, termenele de execuție, astfel încât podul să poată fi recepționat și, ulterior, să poată fi reluat traficul feroviar. Este o realizare semnificativă care demonstrează sinergia de acțiune a factorilor de decizie din administrația județeană și administratorului infrastructurii feroviare”, a declarat Ioan Pintea, cel care a condus CFR la momentul demarării procedurilor de reconstrucție.
Investiție pentru 50.000 de oameni
Finalizarea lucrărilor de reconstrucție a acestui pod feroviar reprezintă o investiție esențială pentru cei aproape 50.000 de oameni, care locuiesc în zona Întorsurii Buzăului, mulți dintre aceștia fiind navetiști și care, de mult timp, au fost văduviți de o cale de transport feroviar către localitățile din județul Brașov. Este extrem de important să refacem și aceste obiective de investiții, care pe lângă drumurile județene, spitale, aeroport, țin de mobilitate și scot din izolare comunitățile locale” – a transmis președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.
Mai multe despre prăbușirea podului de la Budila, în 2018 – AICI:
https://brasovmetropolitan.ro/2018/07/fotovideo-noua-ipoteza-de-lucru-privind-prabusirea-podului-de-la-budila-o-cantitate-mare-de-apa-deversata-accidental/
Fapt divers
Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată
Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.
„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.
Cățeii au boli grave
Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.
În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.
În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Prima Pagina
FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.



Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.



Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.




La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.






„Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Prima Pagina24 de ore agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii







