Sănătate
Omul care a donat statului român singurele aparate de recoltare de plasmă din țară denunță „cele 5 aberații” din metodologia de colectare a plasmei: Donatorul trebuie să își facă teste medicale pe cheltuiala proprie
„După mai mult de trei luni de zile de apeluri insistente din partea specialiștilor și a societății civile pentru simplificarea și alinierea la normele europene a metodologiei românești de colectare și administrare a plasmei convalescente anti-SARS-COV-2, a fost emis ordinul Ministrului Sănătății nr. 1421/2020, care însă nu rezolvă problemele, ba chiar înrăutățește lucrurile! Sunt 5 mari probleme cu noua metodologie, 5 aberații care sunt departe de ideea de colectare și administrare eficientă a plasmei convalescente și de soluțiile corecte, europene pe acest subiect”, acuză Florin Hozoc.
Cele 5 „aberații” din metodologia de colectare a plasmei, identificate de Florin Hozoc:
1. Donatorul este obligat în continuare să prezinte dosarul cu șină, care să conțină documente medicale de atestare a istoricului bolii și a dispariției riscului de transmitere a bolii.
Conform articolului 7, OMS 1421/2020, potențialii donatori de sânge total/plasmă vor fi selectați dintre persoanele care pot dovedi istoricul de infecție cu SARS-CoV-2 și dispariția riscului de transmitere a bolii, după caz, prin combinații ale unor documente precum: bilet de externare / scrisoare medicală în care sunt menționate diagnosticul COVID-19, test RT-PCR pozitiv, test RT-PCR negativ, document eliberat de DSP care atestă perioada de izolare sau încetarea acestei perioade, testare cantitativă de anticorpi neutralizanți anti-SARS-CoV-2 IgG, efectuată voluntar.
În România, statul – care are monopolul colectării de sânge și plasmă – prezumă că donatorul care se prezintă la centrul de transfuzie este fraudulos, astfel că îi cere documente prin care să dovedească pe de o parte că a avut infecția și, pe de altă parte, că nu mai este contagios.
De asemenea, donatorii care nu au astfel de teste ce dovedesc istoricul bolii (bilet de internare/externare, test pozitiv RT-PCR, test negativ RT-PCR) sunt trimiși să-și facă ‘voluntar’, adică din buzunarul lor, testare cantitativă de anticorpi neutralizanți anti SARS-COV-2 IgG.
Atunci când au modificat metodologia, cei care au scris modificările au adunat cele două perioade alternative prevăzute în Ghidul european, pe care donatorul trebuia să le respecte pentru a putea dona: de 28 de zile de la infectare sau 14 zile de la încetarea simptomelor (sau izolare pentru nesimptomatici).
4. Deși în prezent majoritatea județelor au echipamente necesare de testare, toată plasma convalescentă colectată în România este testată la București.
Conform Capitolului III, articolele 1,2,3 toată plasma convalescentă este testată centralizat, la Institutul Național de Hematologie Transfuzională, pentru a fi calificată biologic și validată.
Această testare centralizată întârzie cu peste 10 zile administrarea plasmei recoltate, care este ținută în carantină până când INHT nu emite buletinul de validare pentru fiecare doză de plasmă convalescentă.
În realitate, fiecare centru de transfuzie poate să facă aceste teste fie pe echipamentele proprii, fie cu ajutorul echipamentelor existente în spitalele județene, astfel încât plasma respectivă să poată fi validată și administrată în maxim 3-4 zile (nu 14 zile, cum se întâmplă azi).
Conform Capitolului II, articolul 4, toată plasma convalescentă trebuie congelată ultra-rapid, la -25 grade Celsius. Procedura nu are justificare medicală, fiind practicată doar în cazul plasmei pentru fracționare (fabricare de medicamente). Mai mult, în prezent, centrele de transfuzie nici nu au astfel de echipamente de congelare ultra-rapidă, astfel că, în urma acestui ordin, doar cele 6 centre de transfuzie care dețin astfel de echipamente mai pot să stocheze și să distribuie plasmă convalescentă.
„Acestea sunt cele 5 aberații majore care blochează colectarea de plasmă convalescentă și trădează incompetența și, probabil, corupția celor care au scris acest ordin de modificare a metodologiei. Vorbim în primul rând despre Președinta Comisiei de Transfuzie din Ministerul Sănătății, Alina Mirela Dobrotă, care a scris acest ordin împreună cu Amalia Șerban (director general adjunct în Ministerul Sănătății). Nu în ultimul rând, este important de menționat că cele două au lucrat la acest ordin sub coordonarea secretarului de stat Dragoș Garofil, cel care a și împuternicit-o pe Alina Mirela Dobrotă să fie ‘expertul desemnat din partea României’ în relația cu Uniunea Europeană, deși până în prezent aceasta a dat nenumărate dovezi ale incompetenței sale. Din păcate, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și-a pus semnătura pe acest ordin doar pentru că a avut încredere atât în Președinta Comisiei de Transfuzie, respectiv în directorul general adjunct Amalia Șerban, dar mai ales în colegul său, secretarul de stat Dragoș Garofil”, afirmă Florin Hozoc.
Sănătate
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
Cinci medici radiologi și șeful Secției de Oncologie au demisionat în cursul acestei luni de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv). Conducerea spitalului susține că, deocamdată, activitatea spitalului se poate desfășura în condiții normale, însă dacă vor mai fi plecări situația se va complica.
Reprezentanții spitalului au anunțat a demisionat unul dintre medicii din cadrul Laboratorului Clinic de Radiologie şi Imagistică Medicală și patru medici din cadrul Compartimentului de Radiologie şi Imagistică Medicală – UPU. Dintre aceștia, unul a plecat pentru că și-a găsit un post în afara țării.
„Considerăm că aceste decizii au la bază cauze obiective, dintre care cea mai serioasă constă în nivelul ridicat de dificultate la care se desfăşoară activitatea în serviciul de radiologie datorită volumului mare de lucru din cele două linii de gardă ale SCJUBv. Acesta implică efectuarea și interpretarea investigațiilor pentru un număr de circa 90 de pacienți în 12 ore. Dintre acestea, 45% reprezintă examinări de înaltă performanță CT (cuprinzând 2-3 segmente scanate per pacient având ca rezultat scanarea a circa 100 de segmente scanate). Restul de aproximativ 55% din investigațiile efectuate in garda de 12 ore reprezintă alte tipuri de examinări radiologice, cum ar fi ecografiile şi radiografiile”, a transmis conducerea spitalului, printr-un comunicat de presă.
Concurs pentru trei posturi de la „Radiologie”
Pentru a completa „golurile” din organigramă spitalul inițiat demersurile legale pentru atragerea de medici de specialitate, fie în relație contractuală pe perioadă determinată, fie pe perioadă nedeterminată (prin transfer). Astfel, pe site-ul spitalului a fost publicat anunțul pentru ocuparea prin transfer a trei posturi vacante de medic specialist în specialitatea Radiologie-Imagistică Medicală la Compartimentul de Radiologie din cadrul UPU-SMURD.
„În prezent, asigurarea continuității activității de specialitate radiologie (incluzând urgențele) este posibilă, dar la limită, putând fi afectată de oricare modificare ulterioară a resursei umane de care dispunem”, se mai arată în comunicatul amintit.
Șefa de la Oncologie a demisionat „în semn de protest”
O altă demisie a fost depusă de șefa Secției Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș.
„Ea și-a motivat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”, au precizat reprezentanții Spitalului.
Prima Pagina
Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
După anunțul Fundației Metropolis privind retragerea din proiectul de reabilitare și modernizare a etajului I al staționarului Mârzescu B, acolo unde funcționează Secția clinică de Oncologie medicală, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a decis să continue lucrările prin forțe proprii.
Hotărârea a fost luată în cadrul Comitetului Director, iar intervențiile vor fi realizate în principal cu implicarea angajaților spitalului, a anunțat conducerea, într-un comunicat de presă publicat azi, ca urmare a întrebărilor venite în ultimele zile din partea presei.
Renovare „pe module”, în etape
La începutul acestei săptămâni, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, împreună cu șefa Serviciului Tehnic, și alături de reprezentanții secției Oncologie – medicul șef, asistentul șef și personalul implicat – modalitatea concretă de organizare a lucrărilor. Astfel, s-a decis ca renovarea să fie realizată etapizat, pe module, a transmis managerul SCJU, dr. Dan Grigorescu, prin intermediul Biroului de presă.
Prima etapă vizează modernizarea a două saloane și a două grupuri sanitare, dintre care unul destinat persoanelor cu dizabilități. Intervențiile, care seamănă mai degrabă a niște „cârpeli”, față de lucrările de care Secția de Oncologie ar avea nevoie, includ refacerea instalațiilor, asigurarea dotărilor necesare, schimbarea pardoselii și înlocuirea tâmplăriei din lemn cu una conformă standardelor de acreditare și legislației în vigoare.
Lucrările au fost deja demarate, iar reprezentanții spitalului estimează că primul modul va fi finalizat în aproximativ 4-6 săptămâni, a anunțat SCJU.
Mesaj clar din partea conducerii
Deși în ultim perioadă au exista mai multe voci care au arătat spre situația precară în care se află secția de Oncologie, conducerea SCJUBv subliniază că demersul nu are legătură cu vreo acțiune de control, ci reprezintă o inițiativă menită să îmbunătățească condițiile oferite pacienților oncologici.
De altfel, în contextul retragerii partenerului inițial din proiect, spitalul a ținut să precizeze că lucrările de modernizare nu sunt abandonate, ci continuate din resurse proprii, într-un ritm adaptat posibilităților interne.
Reamintim că la începutul acestei luni, Codin Maticiuc a anunțat că Fundația Metropolis, pe care o reprezintă, renunță la proiectul pe care și-l propusese inițial, de a reabilita Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, situată în staționarul Mârzescu. Anunțul a fost făcut marți, 3 februarie, chiar în fața clădirii care urma să intre în renovare, de către Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis, care a explicat că decizia vine în contextul în care Consiliul Județean Brașov – structură de care aparține întreg SCJU – urmează să deruleze lucrări ample de reabilitare a imobilului, investiția publică fiind estimată la peste 60 de milioane de lei.
Sănătate
Urgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov este la un pas de a avea, în sfârșit, un cabinet stomatologic funcțional în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU). Deschiderea este estimată pentru finalul acestei luni, însă doar dacă sunt îndeplinite două condiții esențiale: cabinetul să obțină acreditarea necesară, iar toți cei patru medici selectați să semneze contractele cu unitatea medicală.
Dacă prima dintre condiții este deja împlinită, cabinetul primind pe 11 februarie acreditarea care va intra in vigoare în două săptămâni, acum Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov trebuie să aștepte data de 26 februarie. Aceasta este data pe care cei patru medici stomatologi selectați au solicitat-o pentru a-și încheia perioadele de preaviz la actualele locuri de muncă.
Spațiul destinat urgențelor stomatologice există încă de anul trecut în incinta spitalului, însă până acum nu a fost pus în funcțiune. Pentru ca activitatea să înceapă efectiv, conducerea trebuia să deblocheze patru posturi și să asigure fondurile necesare pentru salarizarea medicilor. Lucru care s-a realizat la începutul acestui an.
Funcționarea unui cabinet stomatologic în cadrul UPU ar putea reduce presiunea pe camerele de gardă și ar oferi o soluție rapidă pacienților care ajung la spital cu urgențe dentare – de la infecții acute până la traumatisme. Dacă toate etapele administrative vor fi parcurse la timp, Brașovul ar putea avea, în premieră, un serviciu dedicat urgențelor stomatologice direct în cadrul Spitalului Județean.
-
Cotidian3 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov2 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Prima Pagina2 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Cotidian3 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Sănătate2 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Prima Pagina2 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Investitii2 zile agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Stiri Brasov3 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
