Cotidian
VIDEO. Urșii au început, din nou, să creeze probleme în Predeal. Unul dintre ei a fost recoltat, după ce la Regia Pădurilor Kronstadt Brașov au ajuns numeroase sesizări
Prezența urșilor în localități a devenit o obișnuință, cum este și conflictul om-urs. În astfel de situații, unele animale devin periculoase, iar în cazuri extreme aceste carnivore pot ucide oamenii. Pentru a evita astfel de evenimente, în funcție de comportamentul ursului, animal protejat prin lege, Ministerul Mediului poate oferi derogare pentru relocarea (mutarea) sau recoltarea ursului problemă. Procedura este extrem de complicată, iar pentru a se obține aprobarea pentru derogare sau relocare, este nevoie de un dosar extrem de consistent.
Predealul este una dintre localitățile din județul Brașov frecvent „călcate” de urși iar acest lucru este evidențiat de numărul mare de sesizări care sunt primite de gestionarul Fondului Cinegetic nr. 19 – Timiș, administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt Brașov. În urma unor astfel de sesizări, Ministerul Mediului a acordat o derogare pentru recoltarea unui urs de aproximativ 2-3 ani, căruia i se spunea „Guleratul”.
Ursul era monitorizat de mai mult timp şi care devenise un pericol pentru zona locuită. Pentru acest exemplar, în 15 iunie s-a obţinut derogarea de recoltare de la Ministerul Mediului, în baza unui aviz emis de Agenţia pentru Protecţia Mediului, în data de 29 mai. Decizia a avut la bază mai multe sesizări scrise transmise de locuitori din Predeal, zeci de sesizări telefonice directe sau prin 112, precum și sesizări depuse de Poliţia Predeal şi Primăria Predeal.
Conform reprezentanților Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, recoltarea s-a făcut în data de 24 iunie, în baza unei autorizaţii de vânătoare şi în prezenţa Poliţiei Predeal. Animalul a fost împuşcat în momentul în care se pregătea să atace.
Reprezentanții Regiei spun că recoltarea este ultima soluție pentru că, au precizat ei „Fiecare animal pe care îl avem în Fondul cinegetic nr. 18 – Timiș, administrat de Regia Pădurilor Kronstadt este importat, de aceea recoltarea unui urs care devine o amenințare pentru populație este ultima măsură de intervenție, pentru a ne asigura că protejăm zonele locuite. Din nefericire, „Guleratul” nu este singurul urs care crează probleme la Predeal. Sunt primite alerte în fiecare zi. Numai în noaptea de 28 spre 29 iunie au fost transmise cinci alerte de urs prin sistemul RO–ALERT”.
https://www.facebook.com/106867000991719/videos/660472844682176
De ce se ajunge la conflictul om-urs
În Fondul Cinegetic nr. 18 – Timiș sunt cel puțin 85 de exemplare de urs, care trebuie să împartă un teritoriu în care ar trebui să fie 18 – 20 de exemplare, astfel că suprapopularea este una dintre cauzele conflictului om-urs.
Numărul a fost stabilit în urma unor monitorizări continue, însă el este chiar mai mare, pentru că nu s-au putut identifica toate ursoaicele cu pui. Raportat la suprafața fondului forestier, în zonă ar trebui să existe 18 – 20 de exemplare de urs. Acesta este unul dintre punctele de plecare pentru adevărate lupte pentru supremație în pădure, care fac, în final, ca masculii dominanți pe un teritoriu, să îi alunge pe cei tineri, care astfel, riscă să ajungă la marginea pădurii sau chiar în oraşe, pentru hrană. Aceiaşi masculi ucid uneori puii, pentru ca femelele să redevină receptive la împerechere, iar acesta este, de asemenea, un motiv pentru care ursoaicele cu pui pot fi observate la marginea pădurii.
Regia Pădurilor Kronstadt, prin specialiştii săi, ia în mod constant măsuri pentru a încerca să ţină urşii în pădure, alimentând punctele de hrană în zone izolate de pădure sau la observatoare.
Cu toate acestea, ursul, fiind un animal inteligent şi oportunist, dacă găseşte o sursă de hrană mai facilă şi mai gustoasă decât porumbul din pădure, o va prefera. Astfel, tomberoanele sau grădinile sunt pentru aceste animale adevărate „autoserviri”. Se întâmplă, de asemenea, ca și unii oameni care nu înțeleg foarte bine legile naturii să facă greșeala de a hrăni animalele. Iar acesta este încă un motiv pentru care animalele ajung în localităţi şi de aici până la conflict om-urs e cale scurtă, pentru că vorbim despre exemplare ce pot deveni agresive în orice moment.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, acesta din urmă a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus despre asociație că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnul Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultață, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
-
Cotidian2 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasovo zi agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Prima Paginao zi agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Cotidian2 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Sănătateo zi agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Educație2 zile agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Investitii2 zile agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Prima Pagina2 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
