Ramai la curent!

Timp liber

Braşovul albastru pentru copiii de cristal

Publicat

in

Monumentele reprezentative ale Braşovului devin albastre pentru o seară! Braşovul marchează, în acest an, pe 2 aprilie Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului.
Asociaţia Copiii de Cristal a pregătit un program pe 1 şi 2 aprilie pentru susţinerea copiilor cu autism. Programul culminează, în fiecare dintre cele două zile,  cu iluminarea în albastru a Casei Sfatului, a Cetăţii Braşovului şi a Centrului Cultural Reduta.

 

Programul complet al evenimentului:

1 aprilie
0ra 18.00 – Spectacol la Centrul Cultural Reduta

  • Moment artistic – Copiii de Cristal
  • Terapie prin sport – Copiii de Cristal
  • Dansuri grecești – ansamblul EFTHIMOS al comunităţii elene din Braşov – Codrin Rotaru
  • Moment muzical – vioară – Alice Boiu
  • Moment artistic – vals – Emilia şi Dorin Nicolae Mirea
  • Moment muzical – vioară – Alice Boiu
  • Moment muzical – interpretă – Maria Chişlean
  • Moment artistic – dans ţigănesc – Emilia şi Dorin Nicolae Mirea
  • Trupa Ballance

Eveniment prezentat de DAN GHIȚĂ

2 aprilie
11:00 – Piaţa Sfatului, stand Asociația Copiii de Cristal – materiale informative și expoziție cu vânzare.
11:30 – Marş de susţinere a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi: Str. Republicii cu punct final Piaţa Sfatului, eliberare baloane.

Pe 1 şi 2 Aprilie începând cu orele 20.00 vor fi iluminate în albastru Casa Sfatului, Cetatea Braşov şi Centrul Cultural Reduta.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Cetatea Făgăraș și Castelul Bran intră în lupta pentru „Destinația Anului”, ca „sanctuare ale istoriei”. Se bat cu Enisala, Bánffy, Cetatea Sighișoara, Cetatea de Scaun și alte monumente de patrimoniu din țară

Publicat

in

Unul dintre cele mai importante monumente istorice din județul Brașov, Cetatea Făgăraș, a ajuns în finala competiției naționale „Destinația Anului 2026”, la categoria „Sanctuare ale istoriei”, unde concurează cu unele dintre cele mai cunoscute obiective de patrimoniu din țară.

În finală a ajuns, și un alt monument istoric din județul Brașov, Castelul Bran.

Concurența va fi însă una acerbă, având în vedere că în finală au ajuns mai multe destinații turistice, văzute de vizitatori sau de propriii localnici ca „sanctuare ale istoriei”: Cetatea Enisala (Tulcea), Castelul Bánffy din Bonțida (Cluj); Rezervația naturală Orheiul Vechi, satul Butuceni – com. Trebujeni din Republica Moldova, Mânăstirile cu fortificații ale Municipiului Iași; Biserica Evanghelică din Alma Vii, Sibiu; Ulpia Traiana, Hunedoara; Cetatea de Scaun a Sucevei; Monumentul Tropaeum Traiani (Adamclisi), Constanța; Castelul Mocioni (Foeni), Timiș; Castelul Peleș, Sinaia, Prahova; Cetatea de Scaun a Sucevei; Cetatea Oradea, Bihor; Cetatea Alba Iulia, Alba; Cetatea Sighișoarei, Mureș;

Competiția „Destinația Anului”, care aduce în prim-plan cele mai importante destinații istorice și turistice din România se află acum în faza finală, în care voturile venite din partea publicului contează pentru stabilirea ierarhiei finale. Brașovenii interesați să susțină una dintre aceste destinații o pot face AICI.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Zilele Brașovului între 17 și 19 aprilie: concerte, târguri și Coborârea Junilor în Cetate

Publicat

in

Brașovul găzduiește, între 17 și 19 aprilie, evenimentele dedicate Zilelor Brașovului, cu concerte în Piața Sfatului, târguri și tradiționala Coborâre a Junilor în Cetate, care va fi și în acest an, momentul central al weekendului. Programul din acest an este organizat cu un buget mai mic decât la ediția trecută, au ținut să precizeze autoritățile locale.

Evenimentele vor avea loc în Piața Sfatului, Piața Unirii și la Pietrele lui Solomon, iar punctul culminant este programat, ca în fiecare an, în Duminica Tomii, când cele șapte grupuri de juni vor coborî călare în Cetate, după traseul tradițional, urmat de petrecerea câmpenească „Între Chetri”.

„De fiecare dată când se apropie sărbătorile de Paște, ne gândim și la Zilele Brașovului, care au loc imediat după Paști, în weekendul următor. Cu această ocazie, atmosfera din Piața Sfatului se transformă și devine una de sărbătoare. Vineri, pe 17 aprilie, publicul se va bucura de un concert special SymPhoenix, împreună cu Filarmonica Brașov. Sâmbătă, cap de afiș vor fi băieții de la Vunk. Duminică este ziua dedicată tradiției, prin Parada Junilor Brașoveni (Ziua de Călări), iar în Piața Sfatului și la Pietrele lui Solomon vor avea loc spectacole folclorice. Îi invităm pe toți brașovenii și pe turiști să ni se alăture, fie în Piața Sfatului, fie de-a lungul traseului Paradei Junilor. Duminică, vă recomandăm să vă alegeți un loc bun pentru a urmări unul dintre cele mai frumoase momente tradiționale ale orașului”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.

Programul de Zilele Brașovului

Vineri, 17 aprilie, în Piața Unirii este programat „Aruncatul în țol” al Junilor tineri, iar seara, în Piața Sfatului, va avea loc concertul SymPhoenix alături de Filarmonica Brașov.

Sâmbătă, 18 aprilie, pe scena din Piața Sfatului sunt programate concerte cu Vunk, Larisa XO, dar și seturi susținute de DJ-ii Altoo și Mose N.

Duminică, 19 aprilie, are loc Coborârea Junilor în Cetate, pe traseul Piața Unirii – Brâncoveanu – Mureșenilor – Eroilor – Republicii – Piața Sfatului – Poarta Șchei – Prundului – Pietrele lui Solomon.

După paradă, în Piața Sfatului sunt anunțate spectacole de muzică populară, cu Paula Hriscu, Mariana Anghel, Robert Târnăveanu, Ansamblul Casei de Cultură a Studenților și ansambluri ale comunităților etnice din Brașov. La Pietrele lui Solomon, atmosfera va fi întreținută de formația Atomic.

Pe durata evenimentelor vor fi organizate și două târguri tematice, în Piața Sfatului și la Pietrele lui Solomon. Sunt de așteptat și restricții temporare de trafic, în special duminică, pe traseul urmat de Juni.

Citește mai departe

Educație

Regața Ghimbășel revine la Râșnov: bărcuțe trăsnite, premii și multă distracție pe apă

Publicat

in

Râșnovul se pregătește pentru unul dintre cele mai inedite și amuzante evenimente ale primăverii. Pe 25 aprilie 2026, râul Ghimbășel va deveni scena unei competiții spectaculoase de imaginație, îndemânare și voie bună: Regața Ghimbășel, ajunsă la ediția a doua.

Evenimentul promite să adune laolaltă copii, părinți, prieteni și pasionați de construcții neobișnuite, într-un concurs dedicat bărcuțelor și obiectelor plutitoare realizate manual. Organizatorii îi invită pe toți cei care au spirit de aventură și puțină ingeniozitate să își construiască propria „ambarcațiune” din aproape orice material, cu o singură condiție esențială: să plutească măcar cinci minute.

Competiția va începe sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 12:00, iar participanții sunt așteptați la linia de start cu cel puțin 45 de minute înainte, pentru confirmarea înscrierii. Traseul va avea o lungime de până la 150 de metri, pe râul Ghimbășel, în localitatea Râșnov.

Premii pentru viteză, creativitate și idei ingenioase

Pe lângă atmosfera relaxată și distractivă, concurenții vor avea și șansa de a pleca acasă cu premii.

Organizatorii au pregătit:

  • 3 premii pentru viteză la fiecare categorie
  • 3 premii pentru realizare artistică
  • 3 premii pentru inovare tehnică

Astfel, nu doar cele mai rapide ambarcațiuni vor fi apreciate, ci și cele mai spectaculoase sau inventive.

Concurs pentru toate vârstele

Regața este deschisă tuturor categoriilor de vârstă, iar participarea se poate face atât individual, cât și în echipă — fie că este vorba despre familii, grupuri de prieteni sau echipe formate din participanți de vârste diferite. Fiecare participant sau echipă poate înscrie cel mult o ambarcațiune pentru fiecare categorie.

Organizatorii încurajează creativitatea și utilizarea materialelor reciclate sau reciclabile, însă atrag atenția că nu sunt permise sisteme de propulsie motorizate montate pe bărcile din concurs.

Participarea este gratuită

Un alt motiv bun de luat în calcul pentru o zi de weekend altfel: participarea este gratuită.

Înscrierile și regulamentul complet sunt disponibile aici:
https://forms.gle/trUpUo7eRv3rfYhbA

Proiect realizat de Asociația Mioritics în parteneriat cu Asociația DECS și Asociația ACCES.

Citește mai departe

Trending