VIDEO. Podeț nou pe un traseu turistic foarte circulat din Bucegi. Serviciul Public Salvamont Județul Brașov a trebuit să apeleze la voluntari și sponsori pentru realizarea lui

Ajuns într-un stadiu avansat de degradare, podețul de lemn de pe traseul „Take Ionescu” din Bucegi (care face legătura între Gura Diham din Bușteni și Cabana Mălăiești) a fost refăcut sâmbătă. Lucrările au fost făcute de Serviciul Public Salvamont Județul Brașov, iar componentele metalice au fost transportate cu ajutorul unor voluntari iubitori de munte.

„După ce săptămâna trecută au pregătit complet structura metalică, în această dimineață (14 octombrie, n.r.) salvatorii montani însoțiți de voluntari și membrii asociației «In slujba muntelui» au transportat toate piesele necesare pentru asamblarea podețului și au început montarea acestuia”, au declarat reprezentanții Serviciului Județean Public Salvamont Brașov.

Noul podeț este realizat din metal și este ancorat în stâncă.

Acesta le va permite turiștilor să se deplaseze în condiții de siguranță pe traseul montan din Munții Bucegi, având în vedere că este amenajat într-o zonă expusă.

Ei au precizat că proiectul a fost sponsorizat de Autoklass și Romstal România și realizat împreună cu Asociația „În slujba muntelui”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.