Ramai la curent!

Cotidian

Filarmonica e aproape gata, dar noua sală de concerte rămâne deocamdată fără scaune

Publicat

in

Lucrările la noul sediu al Filarmonicii, ce va funcţiona în fostul cinematograf Patria, sunt aproape gata. Rămâne de rezolvat o singură problemă: scaunele pentru sala de concerte întârzie să apară, licitaţia organizată de Municipalitate fiin din nou în blocaj.  

„Mai sunt de efectuat unele finisaje”, a declarat Şeful Direcţiei de Cultură şi Evenimente din Primăria Braşov, Cecilia Doiciu, referindu-se la stadiul lucrărilor de amenajare a Filarmonicii.

Dar, tot ea a afirmat că, pentru a fi inaugurată noua sală de concerte mai trebuie rezolvată o problemă: „Rezultatele licitaţiei privind achiziţionarea fotoliilor pentru spectatori au fost contestate la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor”. Licitaţia a fost organizată în 8 aprilie şi au fost depuse patru oferte, iar valoarea estimată a contractului a fost de 378.000 de lei, fără TVA. „Noi am ales firma care a oferit cel mai mic preţ, adică 260.000, dar care a venit şi cu o soluţie tehnică foarte bună, dar unul dintre ofertanţi, tot un furnizor de scaune s-a declarat nemulţumit. Din păcate, legislaţia privind achiziţiile publice nu face distincţie între furnizorii mobilier pentru şcoală şi cei care livrează fotolii speciale pentru sălile de spectacole”, a explicat  Doiciu. 

În sala mare, a afirmat reprezentantul Primăriei, vor fi montate 458 de scaune, iar în sala mică vor mai fi instalate 53. „Este vorba despre nişte fotolii special proiectate pentru astfel de spaţii”, a explicat Doiciu. 

 

Termen de filalizare a lucrărilor: 30 iulie 
Totuşi, Cecilia Doiciu consideră că situaţia va fi rezonvată în scurt timp, pentru că, susţine ea, „contestaţia este neîntemeiată, iar în cazul în care se va ajunge şi în instanţă, judecătorii se vor pronunţa într-un timp foarte scurt”. Practic, Doiciu estimează că, până în 30 iulie, lucrările la noul sediu al Filarmonicii, inclusiv probele de acustică din sala mare, vor fi terminate. „Vrem ca în 30 iulie să organizăm un concert ianugural în noua sală”, a continuat Doiciu.
Practica a arătat însă, până acum, că majoritatea contestaţiilor ajunse în instanţă au blocat licitaţiile pentru mai multe luni. 

 

95% din lucrările la noua Filarmonică s-au finalizat
În ceea ce priveşte lucrările de amenajare,  Doiciu a afirmat că, la sala mare, sunt executate în proporţie de 95%: „Au fost montate şi panourile pentru acustică, dar şi corpurile de iluminat. Au început şi lucrările de umplere a spaţiului unde va fi scena, iar în zilele următoare se va turna betonul, după care se va minta parchetul”. La sala mică, a precizat ea, lucrările sunt finalizate în proporţie de 90%: „Acum se lucrează la scenă şi mai trebuie montat parchetul”. La anexele ce au fost construite recent, unde vor fi spaţii administrative, se mai fac unele finisaje.

Amenajarea noului sediu al filarmonicii a început în luan decembrie a anului 2011.Valoarea totală a proiectului este de 10,9 milioane de lei, din care valoarea eligibilă este de 8,77 milioane de lei. Investiţia beneficiază de o finanţare nerambursabilă de 98% din valoarea eligibilă, prin Programul „Polul de Creştere Braşov”.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Închiderea gropii de deșeuri industriale de la Timiș-Triaj, mai costisitoare pentru bugetul local al Brașovului. Cofinanțarea municipiului crește cu aproape 21%

Publicat

in

Transformarea fostului depozit de deșeuri industriale nepericuloase din zona Timiș – Triaj a municipiuliui Broșov va pune o presiune suplimentară pe bugetul local, față de estimarea inițială.

Pentru acest proiect,estimat la 135.453.971 lei (TVA inclus), Primăria Brașov a depus o cerere de finanțare europeană prin Programul Regiunea Centru, iar la momentul respectiv municipalitatea brașoveană a luat în calcul o contribuție de 50.698.443,00 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Între timp, Primăria Brașov a primit o adresă de la autoritatea finanțatoare, prin care se solicită Primăriei Brașov „modificarea contribuției proprii în conformitate cu prevederile ghidului solicitantului, respectiv majorarea contribuției proprii de la 2% la 22,71%”. În aceste condiții, suma ce trebuie asigurată de la bugetul locoal va fi de 68.607.073 lei (inclusiv TVA), majorarea fiind de 17.908.630 lei.

Proiectul are ca obiectiv reabilitarea ecologică și reconversia amplasamentului fostului depozit, prin transformarea acestuia într-un spațiu verde urban.

Citește mai departe

Cotidian

Salvie și echinaceea, în giratoriile din Brașov. Primăria a apelat la un peisagist pentru plantările de primăvară

Publicat

in

Primăria Brașov început plantările de primăvară, iar pentru ca stabili combinațiile optime de specii, municipalitatea a apelat la un peisagist. Până în prezent, au fost plantate flori și arbuști ornamentali în 7 zone ale municipiului, printre speciile folosite fiind tuia, ienupăr, pin, liliac, panseluțe, trandafir, lavand, photinia și euonymus aureus.

„Plantăm panseluțele pentru a asigura un aspect plăcut încă de acum, până când vor înflori lalelele, astfel încât întregul ansamblu să fie armonios și atractiv. Am ales aceste flori tocmai pentru rezistența lor – după cum se vede, chiar și în condițiile în care încă mai ninge sau temperaturile scad, panseluțele se comportă foarte bine”, a explicat Marta Zevedeanu, peisagist.

Totodată, au fost realizate lucrări de însămânțare a gazonului în mai multe spații verzi.

14 sensuri giratorii, primele pe listă

În perioada următoare vor fi realizate lucrări în sensurile giratorii, dar și în alte zone reprezentative ale orașului. Într-o primă etapă, 14 sensuri giratorii vor fi reconfigurate și înfrumusețate prin plantarea de specii ornamentale, conform conceptului stabilit de peisagist.

„În amenajarea sensurilor giratorii vom utiliza plante perene, arbuști ornamentali și flori, pentru un aspect estetic îmbunătățit și de durată. Alegerea plantelor perene este importantă deoarece acestea rezistă ani la rând, oferind un decor constant. Din punct de vedere cromatic, vom avea o paletă variată, incluzând specii precum salvie și echinaceea, plante care au și rolul de a atrage polenizatorii. Ne dorim ca aceste amenajări să reziste pe o perioadă cât mai lungă, din primăvara timpurie până târziu în sezon, chiar pe tot parcursul anului. Obiectivul nostru este ca spațiile verzi să arate bine pe o perioadă cât mai îndelungată, începând cu debutul primăverii și până târziu în sezon, chiar pe tot parcursul anului. Mizăm pe aceste plante rezistente, pentru a evita înlocuirea frecventă și pentru a menține un aspect îngrijit și plin de culoare pe termen lung”, a mai spus Marta Zevedeanu.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa a deschis un nou șantier în Brașov. În zona străzii Stadionului se fac foraje orizontale

Publicat

in

Dacă pe strada 13 Decembrie din Brașov, lucrările de reabilitare a rețelei de apă se fac cu săpătură, fiind îngreunat traficul rutier, într-o altă zonă din oraș, intervențiile sunt realizate cu o tehnologie modernă.

Astfel, Compania Apa Brașov a anunțat că în 25 martie, în zona străzii Stadionului, au început lucrările de extindere a rețelei de apă, între intersecția cu strada Mihai Viteazul și intersecția cu Bulevardul Griviței.

„Lucrările sunt realizate prin foraj orizontal, astfel că arterele principale vor fi traversate doar prin această tehnică. Circulația pietonală va fi îngreunată doar pe anumite porțiuni, care vor fi semnalizate corespunzător. În ceea ce privește circulația rutieră, vom anunța din timp eventualele restricții și străzile afectate”, au anunțat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending