Ramai la curent!

Cotidian

3.304 de elevi din judeţul Braşov au fost repartizaţi în licee. Unde au intrat elevii cu cele mai mari medii?

Publicat

in

Copy of Saguna_brasov
Anul acesta, la Colegiul Naţional Şaguna, ultima medie de admitere a fost 9,56, la Meşotă ultima medie a fost 9,11, iar la „Radu Negru” din Făgăraş, ultima medie a fost 8,75. Cum învăţământul obligatoriu este de 10 clase, în licee au fost admişi şi 139 de elevi care aveau medii mai mici de 5.00.
 Rezultatele primei etape a repoartizării absolvenţilor de liceu pot fi vizualizate pe site-ulhttp://admitere.edu.ro/Pages/AdmInJud.aspx?jud=9&alfa=1
În această primă etapă, au fost repartizaţi 3.304 de elevi, dintre cei 3.568 de candidaţi. Cu cea mai mare medie, respectiv 10.00 s-a intrat la Colegiul Naţional Andrei Şaguna (patru candidaţi) şi la Colegiul Naţional Radu Negru din Făgăraş (un candidat). În schimb, cu cea mai mică medie, 3,62, s-a „obţinut” un loc la Colegiul Tehnic Remus Răduleţ din Braşov. De altfel, cu medii mai mici de 5.00 au fost repartizaţi în licee 139 de absolvenţi de clasa a VIII-a, dintre ei 12 având medii mai mici de 3,97.
La principalele licee din judeţ cele mai mici medii de admitere au fost:
Colegiul Naţional Andrei Şaguna: 
  •  ştiinte ale naturii – 9.80; 
  •  ştiinţe ale naturii (bilingv – franceză)-9.56; 
  •  matematică-Informatică -9.67; 
  •  ştiinte sociale -9.58. 
 Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” Braşov: 
  •  ştiinte ale naturii (bilingv – engleză) -9.66; 
  •  matematică-informatică – 9.44; 
  •  ştiinte ale naturii (bilingv – franceză)- 9.31; 
  • ştiinţe ale naturii (bilingv – germană) – 9.11; 
  •  filologie (bilingv – engleză) – 9.24. 
Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil” Braşov: 
  •  matematică-informatică – 9.24;
Colegiul Naţional „Radu Negru” Făgăraş: 
  •  ştiinte ale naturii -9.16; 
  •  matematică-informatică – 8.81; 
  •  filologie – 8.75. 
 Colegiul Naţional Unirea: 
  •  ştiinţe sociale – 9.12; 
  •  matematică-informatică – 9.10;
  •  filologie (bilingv – engleză) -8.98; 
  •  filologie (bilingv-franceză) -7.14; 
  •  filologie (bilingv – spaniolă) -7.59; 
 Pe 17 iulie începe a doua etapă de înscriere la liceu.  În judeţul Braşov mai sunt  libere peste 900 de locuri. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Panoramicul funcționează fără autorizație de mediu. Administratorii unui dintre cele mai luxoase restaurante ale Brașovului nu au depus documentația la Direcția Județeană de Mediu

Publicat

in

Chiar dacă este deschis de multe luni, una dintre cele mai luxoase unități de alimentație publică din Brașov, Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa, nu deține o autorizație de mediu, chiar dacă este amplasat într-o arie protejată. În lipsa acestei autorizații, potrivit legislației de mediu, operatorul economic este pasibil de amenzi.

Pentru a putea funcționa în condiții de legalitate, restaurantul ar fi trebuit să depună la Direcția Județeană de Mediu dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Acest lucru nu s-a întâmplat, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

„În aceste condiții, nu putem derula procedura de autorizare a unității”, a explicat Băncilă.

Reprezentantul Direcției Județene de Mediu Brașov a mai spus că în documentația de reglementare, trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora pe drumul ce leagă Valea Cetății de Restaurantul Panoramic.

„Pentru a putea face aprovizionarea cu mijloace auto, este nevoie de o convenție semnată între Direcția Județeană de Mediu, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt și unitatea de alimentație publică. Acest document nu ne-a fost prezentat”, a precizat Ciprian Băncilă.

Restaurantul Panoramic a fost redeschis în 19 octombrie 2025, după ce a fost renovat și modernizat.

Citește mai departe

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Trending