Ramai la curent!

Cotidian

Locomotiva regiunii. Braşovul dă un sfert din forţa de muncă a Regiunii Centru

Publicat

in

Copy of piata sfat 2

Judeţul Braşovul dă Regiunii Centru 24% din numărul de locuitori apţi de muncă, Sibiul doar 16,9%. De asemenea, Braşovul, cu 89.606 de absolvenţi de facultate, depăşeşte net judeţul vecin unde sunt doar 56.005. Practic, din punct de vedere al resursei umane, judeţul nostru este lider detaşat în Regiunea Centru.

Potrivit Recensământului Locuinţelor şi Populaţiei din 2011, Braşovul stă bine la capitolul locuitorilor apţi de muncă, care au între 25-64 ani (persoanele mature), ce reprezintă resursa de muncă şi premiza a dezvoltării, dar şi din punct de vedere al nivelului de instruire a locuitorilor. Cel puţin în ceea ce priveşte populaţia aptă de muncă, judeţul Braşov se situează pe locul al patrulea – după municipiul Bucureşti şi judetele Ilfov şi Constanţa – dintre cei 549.217 de locuitori, 57,86% (317.759 de persoane) fiind adulţi.
Comparativ, în judeţul Sibiu, persoanele mature reprezintă 56,35% (223.852 de persoane) din totalul populaţiei stabile (397.322 de persoane).
În Regiunea Centru (din care fac parte judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita Mureş şi Sibiu), numărul persoanelor apte de muncă se ridică la 1.321.538, dintre care 24,04% sunt din judeţul Braşov, iar 16,90% din judeţul vecin.

Braşovul este mai „îmbătrânit” decât Sibiul

În judeţul Braşov:

  • Copiii (0-14 ani) deţin o pondere de 15,56 % în totalul populaţiei stabile,
  •  Populaţia tânără (15-24 ani) reprezintă reprezintă un procentaj de 12,19%;
  •  Persoanele în vârstă de 65 de ani şi peste reprezintă 14,40 % din total.  Chiar dacă judeţul stă bine la capitolul „locuitori apţi de muncă”,  din punct de vedere demografic, Braşovul are o populaţie îmbătrânită. „Se consideră populaţie îmbătrânită, dacă persoanele trecute de 65 de ani reprezintă mai mult de 12% din totalul populaţiei”, a explicat directorul Direcţiei Judeţene de Statistica Braşov, Ion Popescu.

În judeţul Sibiu:

  •  Copiii (0-14 ani) deţin o pondere de 16,68 % în totalul populaţiei stabile;
  •  Populaţia tânără (15-24 ani) reprezintă un procentaj de 12,90%;
     Persoanele în vârstă de 65 de ani şi peste reprezintă 14,07% din total.

Braşovul are 89.606 de absolvenţi de facultate, Sibiul doar 56.005

  • În judeţul Braşov, din totalul populaţiei stabile de 10 ani şi peste (490.166 de persoane), 33,63% (164.830 de persoane) au nivel scăzut de educaţie (primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită), 48,09 % (215.333 de persoane) nivel mediu (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiştrii) şi 89.606, adică 18,28 % nivel superior (licenţă, masterat, doctorat), numărul celor care au doar licenţă fiind de 80.161. La 20 octombrie 2011 (momentul critic al recensamântului), în judeţ erau 3.505 de persoane analfabete (0,72 %).
  •  În muncipiul Braşov, din totalul populaţiei stabile trecute de 10 ani, 21,5% are un nivel scăzut de educaţie, 52% are un nivel mediu, iar 26,15 % nivel superior.
  •  În judeţul Sibiu, din totalul populaţiei stabile de 10 ani şi peste (352.735 de persoane), 39,19 % (138.010 persoane) au nivel scăzut de educaţie, 45 % (158.720 persoane) nivel mediu şi 15,88 % (56.005 persoane) nivel superior. La 20 octombrie 2011 în judeţul vecin existau 2.753 de persoane analfabete.
  •  În Regiunea Centru, populaţia stabilă de 10 ani şi peste este de 2.102.195 persoane, din care, în judeţul Braşov sunt 490.166 de persoane  (23,31 % din totalul regiunii), iar în Sibiu sunt 352.735 de persoane (16,78 % din totalul regiunii). În cele şase judeţe, în total, sunt 287.784 de absolvenţi de studii superioare, dintre care 89.606 (31,13 %) sunt în judeţul Braşov, iar 56.006 (19,46%) în Sibiu.

 

Citește mai departe
3 Comentarii

3 comentarii

  1. Voineag Dan Gabriel Valeriu

    06/07/2013 at 21:52

    In Sibiu procentajul de analfabeti esti mai mare Sibiu = 0.78% vs Brasov 0.72% :))). Un alt motiv ca Brasov sa fie capital regionala 😉

  2. Voineag Dan Gabriel Valeriu

    06/07/2013 at 21:54

    am uitat un „a” la capitala…ma scuzati sunt beat 🙂

  3. ffffffffffffffff

    07/07/2013 at 08:00

    pacat ca sunt numai moldoveni jegosi

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Astăzi se circulă gratis pe liniile RATBV din Brașov și 10 localități din zona metropolitană. Șase primării nu au aderat încă la Programul „Vinerea Verde”

Publicat

in

Începând de astăzi, 3 martie, intră în vigoare Programul „Vinerea Verde”. Astfel, în fiecare zi de vineri, pe liniile metropolitane ale RATBV din localitățile care au aderat la program, transportul va fi gratuit pentru toți călătorii.

Conform anunțului Asociației de Transpot Brașov, în prima vineri a programului, călătorii beneficiază de gratuitate pe toate liniile din municipiul Brașov (inclusiv Linia 20: Livada Poștei – Poiana Brașov), dar și pe cele care fac legătura între municipiul Brașov și localitățile Teliu, Feldioara, Bod, Prejmer, Vama Buzăului, Predeal, Sânpetru, Cristian, Codlea și Tărlungeni.
În „Vinerea Verde”, validatoarele din autobuze vor fi oprite, iar evidența călătorilor va fi ținută cu ajutorul sistemelor de numărare a pasagerilor din autobuze.

Conform aceleiași surse, orașul Râșnov se va alătura inițiativei începând cu luna mai.

Alte primării sunt așteptate să spună „Da”

„În perioada următoare, programul va fi extins și în alte localități membre ale Asociației de Transport Brașov”, au anunțat reprezentanții asociației.

Mai exact, până în prezent nu aprobat hotărâri privind aderarea la program
Consiliile locale din Săcele, Hărman, Hălchiu, Ghimbav, Zărnești și Vulcan.

Pe ce linii se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • Toate liniile din municipiul Brașov;
  • 110 Brașov – Cristian;
  • 220 Brașov – Codlea;
  • 320 Brașov – Feldioara;
  • 410 Brașov – Subcetate Sânpetru;
  • 411 Brașov – Residence Sânpetru;
  • 412 Brașov – Spital Sânpetru;
  • 420 Brașov – Sânpetru – Bod;
  • 520 Brașov – Prejmer;
  • 540 Brașov – Vama Buzăului;
  • 610 Brașov – Zizin – Purcăreni;
  • 611 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni;
  • 612 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni – Zizin – Purcăreni;
  • 810 Brașov – Predeal.

Liniile pe care nu se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • 120: Brașov – Cristian – Vulcan;
  • 140: Brașov – Zărnești;
  • 210: Brașov – Ghimbav;
  • 310: Brașov – Hăchiu;
  • 511: Brașov – Hărman – Podu Oltului;
  • 710: Brașov – Săcele Garaj;
  • 711: Brașov – Gârcini.

Citește mai departe

Cotidian

Tichetele „de suflet” pentru seniorii cu venituri mici se pot obține până la săptămâna viitoare

Publicat

in

Pensionarii din municipiul Brașov, cu venituri până în 2000 lei/ lună beneficiază și în acest an de tichetele gratuite din partea Primăriei, în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori”.

Campania aferentă sărbătorilor pascale a început încăt din luna martie, iar până la acest moment, 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi tichetele gratuite își pot înregistra în continuare solicitările, până la data de 9 aprilie 2026.

Cine poate beneficia de tichetele „de suflet” de la Primăria Brașov

Reamintim că tichetele de suflet sunt destinate pensionarilor cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au venituri de maxim 2000 de lei/ lună, vârsta minimă de 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații, sau împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2026 inclusiv. Un aspect foarte important ține de plata datoriilor față de bugetul local: vârstnicii beneficiază de tichetele de suflet numai dacă nu au datorii la taxe și impozite.

Sprijinul se acordă sub forma unor tichete în valoare totală de 200 de lei (10x20lei) care pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea bunurilor alimentare.

Cum se obțin tichetele de suflet

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor
  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Citește mai departe

Cotidian

Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări de aur furate din Olanda ar fi fost recuperate

Publicat

in

Coiful dacic de la Coţofeneşti, furat din Muzeul din Drents, Olanda, a fost recuperat, afirmă surse pentru RTL News. Autoritățile olandeze promit că vor oferi mai multe informații azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursele, care au adăugat că alături de coif ar fi fost recuperate și două brățări de aur din cele trei furate, au precizat că Guvernul român a fost deja informat.

Reamintim că patru opere de artă românești de mare valoare – coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur, au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”.

Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda

Tribunalul din Assen va judeca, în zilele de 14, 16, 17 aprilie cazul privind furtul de opere de artă Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).

Citește mai departe

Trending