Tabără gratuită pentru 40 de elevi din Braşov şi Republica Moldova

romania-mare-1918

În perioada 10-17 august, 20 de liceeni din Braşov au ocazia de a se întâlni cu 20 decolegi din Republica Moldova, la Zărneşti, într-o tabără educaţională în care vor învăţa despre mecanismele şi despre valorile Uniunii Europene. Din 18 august, elevii îşi vor muta tabăra, timp de o săptămână, în Republica Moldova. Acţiunea este organizată de Organizaţia Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din Braşov (OSBB), în cadrul proiectului „Mai aproape de Europa”. Elevii braşoveni sunt aşteptaţi să se înscrie în program până la data de 7 august.

Activităţile derulate în cadrul acestui proiect vor consta în workshop-uri, întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor centrale şi locale, discuţii cu reprezentanţii mediului academic. În România, tinerii vor vizita şi obiective care au fost construite cu fonduri europene, pentru a-şi forma o viziune comună asupra valorilor europene.

Elevii interesaţi se pot înscrie în program pana la data de 7 august inclusiv, prin trimiterea CV-ului însoţit de o scrisoare de intenţie, în care să prezinte obiectivele personale legate de această tabără educativă, la adresa de email: esz_liuba@yahoo.com, persoană de contact Liuba Beldie.

Pot participa persoanele care cu vârsta cuprinsă între 15 ani, împliniţi până la data trimiterii solicitării, şi maxim 17 ani (să nu fi împlinit vârsta de 18 ani până la finalizarea taberei). Având în vedere că pentru vizita în Republica Moldova este necesară deţinerea unui paşaport valabil,  persoanele care doresc să participe la acest proiect trebuie să facă dovada că deţin paşaport valabil, cel târziu până la data depunerii solicitării.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.