130 de tenismeni, băieţi şi fete, cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani se vor participa, în perioada 10-14 august, la cea de-a V-a ediţie a Râşnov Open Tenis, ce se va desfăşura la Arenele Clubului Sportiv Dinamo Braşov. Competiţia este înscrisă în calendarul Federației Române de Tenis.
Turneul este organizat de Clubul Sportiv Dinamo Braşov, Tenis Club Oana şi Top Tedi SRL, în parteneriat cu Asociaţia Rosenau Turism şi Pensiunea Râşnov. Partidele, de simplu şi de dublu, au loc de sâmbătă până marţi, începând de la ora 8.30, finalele fiind programate marţi şi miercuri. S-au înscris 130 de participanţi din toată ţara, pe categoriile de vârstă 10; 12; 14 şi 16 ani, băieţi şi fete.
Astăzi, începând cu ora 19.00 va avea loc un meci demonstrativ între tenismenii de elită ai României, respectiv George Cosac – preşedinte al Federaţiei Române de Tenis şi antrenorii Traian Marcu, Remus Fărcaş, Bela Mozes, toţi deţinători ai titlului de maestru al sportului.
Fii primul care comentează