42 de braşoveni care se opun deschiderii exploatării miniere de suprafaţă de la Roşia Montană au transmis o scrisoare deschisă prin care cer blocarea acestui proiect.
Scrisoarea este adresată premierului Victor Ponta şi parlamentarilor braşoveni Daniel Zamfir (PNL), Ioan Ochi (PSD), Mihai Donţu (PNL), Constantin Niţă (PSD), Emil Niţă (PSD), Ioan Adam (PSD), Ion Diniţă (PC), Petre Roman (PNL), Gheorghe Ialomiţianu (PDL), Gabriel Andronache (PDL), Maria Grecea (PP-DD), Marius Neculoiu (PNL), Sebastian Grapă (PNL), Viorel Chiriac (PSD), Ioan Ghişe (PNL), Nicolae Vlad Popa (PDL) şi Marius Coste (PP-DD).
Prin documentul amintit, semnatarii solicită:
- Respingerea Legii privind măsurile aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România, întrucât proiectul actului normativ conţine o serie de prevederi ce încalcă Constituţia României și legislația incidentă în vigoare, aspecte ce au fost evidențiate inclusiv de către Ministerul Justiției care, inițial, a dat aviz negativ proiectului;
- Adoptarea în regim de urgenţă a unei legi care să interzică utilizarea cianurii şi a compuşilor săi în minerit;
- Demiterea celor patru iniţiatori ai legii incriminate: Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu, Gheorghe Duţu;
- Înfiinţarea unei comisii independente de anchetă care să cerceteze împrejurările în care o companie privată, respectiv Roşia Montană Gold Corporation, a ajuns în poziţia de a exercita presiuni asupra statului de drept şi sancţionarea persoanelor responsabile;
- Anularea deciziei ce atribuie localităţii Roşia Montană statutul de zonă monoindustrială;
- Declanşarea procedurii de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO.
În cazul în care legea va ajunge în dezbaterea Parlamentului, se mai arată în scrisoarea deschisă, „solicităm ca votul final să fie public, nominal şi conform conştiinţei, astfel încât cetăţenii să poată aprecia sau sancţiona modul în care fiecare reprezentant parlamentar şi-a exercitat votul”.
Fii primul care comentează