Concert la cumpăna dintre ani, la Biserica Neagră

imagine_interior_bisericaneagra
Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Braşov îi aşteaptă pe toţi melomanii la ultimul eveniment muzical găzduit de Biserica Neagră în anul 2013: concertul „La cumpăna dintre ani” care va avea loc marţi, 31 decembrie, cu începere de la ora 12:00 (prânz).
Trecerea în noul an este marcată la Biserica Neagră, de 14 ani, printr-un un concert special. Pentru anul acesta organizatorii au pregătit un program divers ce va cuprinde muzică instrumentală şi vocală a unor compozitori care sărbătoresc în 2014 un an jubiliar: H.L. Hassler, G.A. Homilius, Ch.W. Gluck, C.Ph.E. Bach, R. Strauss, S. Rachmaninov. Solişti vor fi Cristina Radu (sopran), Roxana Curtgeafar (vioară), Emin Curtgeafar (oboi), Ciprian Dancu (clarinet) şi organiştii Paul Cristian, Eckart şi Steffen Schlandt.
„Mulţumim publicului care ne-a fost alături la evenimentele muzicale derulate de Parohia noastră în anul 2013 şi s-a obişnuit să recepţioneze mesaje noastre spirituale transmise cu această ocazie. În cadrul concertului de la cumpăna dintre ani vom transmite publicului ca şi în anii trecuţi o mărturie biblică căreia i se alătură urările comunităţii evanghelice C.A. Braşov pentru un an nou binecuvântat cu bucuria prezenţei lui Dumnezeu!”, a ținut să transmită prim-preotul Christian Plajer.
Biletul de intrare la concert costă 10 lei. Biletele se pot procura de la casa de bilete a Bisericii Negre, între orele 10:00 – 15:00,  precum şi în ziua concertului până la ora 12:00. Pentru buna desfăşurare posesorii biletelor sunt aşteptaţi cu jumătate de oră înaintea începerii concertului cu rugămintea de a ţine cont de temperatura scăzută din incinta bisericii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.