Pentru a-i convinge pe proprietarii imobilelor degradate din Centrul Istoric al Braşovului să-şi repare casele, inspectorii Serviciului de Inspecţie, Control şi Disciplina în Construcţii din Primăria Braşov au început să trimită prin care locatarilor li se pune în vedere că au obligaţia să-şi repare imobilele. În luna ianuarie, susţin reprezentanţii municipalităţii braşovene, au fost transmise 100 de somaţii, pentru imobilele de pe strada Poarta Schei, Apollonia Hirscher şi pentru o parte a clădirilor de pe strada Mureşenilor. De asemenea, au început procedurile de identificare a proprietarilor din Piaţa Sfatului, după care va urma somarea lor.
Dacă nu vor lua măsuri, proprietarii a căror case au faţadele sau acoperişurile degradate riscă amenzi ce pot ajunge până la 5.000 de lei, sumă ce trebuie plătită de toţi locatarii imobilului, nu doar de către cei care au spaţiile locative în zona afectată. De asemenea, legislaţia prevede că proprietarii imobilelor răspund civil sau penal în cazul în care trecătorii sunt accidentaţi de bucăţite de tencuială desprinse de pe pereţi sau de ţiglele căzute de pe acoperiş.
Foto: Andrei Paul – Nikon
Fii primul care comentează