Porțiunea dintre Strada Republicii și Strada Nicolae Bălcescu a străzii Michael Weiss va arăta, în aproximativ două luni, la fel ca segmentul cuprins între strada Republicii și Mureșenilor. Lucrările de reamenajare a acestei artere au început luni. În primă fază se decopertează suprafața carosabilă, astfel încât, pe șantier, să poată intra rețeliștii. Ulterior, susțin reprezentanții municipalității, strada va fi pavată cu piatră bazaltică, iar trotuarele vor fi aduse la același nivel cu suprafața carosabilă. Odată cu reamenajarea acestei străzi și aici vor putea fi amplasate terase.
Anul acesta mai sunt programate intervenţii în Piaţa Sfatului, în Curtea Bisericii Negre şi pe străzile Apollonia Hirscher și Castelului și se va reface iluminatul stradal din Piaţa Enescu, de pe strada Postăvarului şi Nicolae Bălcescu.
Fii primul care comentează