Studenții brașoveni au câștigat maratonul de programare „Entrepreneurship 2014”

pic

10 echipe de studenți din cele mai importante centre universitare din țară, toți pasionați de informatică, au participat vineri și sâmbătă la  prima ediție a maratonului de programare „Entrepreneurship 2014”, organizat de Allview şi Centrul pentru Diplomaţie Publică, în parteneriat cu Universitatea „Transilvania” şi Primăria Braşov.

Concursul s-a încheiat sâmbătă după un maraton de 24 de ore, perioadă  în care au fost realizate aplicaţii pe android, toate menite să ajute comunităţile aflate în dificultate. Câştigătorii au fost anunţaţi în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Aula Universităţii Transilvania Braşov, la care a participat și președintele României, Traian Băsescu.

Pe primul loc s-a clasat echipa „Krankenschutz”, formată din studenţi braşoveni, cu aplicația „Live Rescue”, care le permite oamenilor să intervină în cazul urgenţelor medicale raportate în apropierea lor. Locul al doilea a revenit echipei „Code Smart”, care a dezvoltat o aplicaţie ce facilitează o legătură strânsă între medicul de familie şi pacient. Pe locul al treilea s-a clasat echipa „Health Robots”, care a dezvoltat o aplicație destinată nevoilor diverse în materie de sănătate ale cetăţenilor. Restul participanţilor au primit câte o menţiune, fiecare aplicaţie fiind apreciată pentru originalitate. Premiile au constat în device-uri, smartphone-uri şi tablete, precum şi cu vouchere pentru Google Crown oferite de Google, partener în acest proiect.

Din cele 10 echipe participante, una a renunţat pe parcurs.

Toate proiectele vor fi donate Comisiei Europene (cu excepţia drepturilor de proprietate intelectuală), care le va promova către mediul de afaceri.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.