Ramai la curent!

Timp liber

Filme de top în Piața Sfatului. Vezi programul Caravanei TIFF

Publicat

in

 ps naspa

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă proiectul de succes Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino. Organizată împreună cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo, Istanbul si Odessa și Reelport, unul dintre principalii actori de pe piaţa digitală de film din Europa, caravana își propune să aducă în atenția publicului filme de succes din țările UE și non-UE.

Cea de-a 5-a ediție a Caravanei TIFF va avea loc în 10 orașe din România, prima oprire fiind în Brasov, în perioada 11-13 iulie, în Piata Sfatului, de la ora 22.00.

Intrarea este liberă.

Cinefilii vor avea ocazia să vadă trei dintre filmele de succes prezentate la TIFF 2014:

  • Vineri, 11 iulieCanibal (Spania, thriller), regia Manuel Martín Cuenca – Carlos este cel mai apreciat croitor din Granda, dar este şi un ucigaş ce bântuie în umbre. Nu simte nicio remuşcare şi nicio vină, până când Nina apare în viaţa lui. Ea îl va face să înţeleagă adevărata natură a faptelor sale şi, pentru prima data, bărbatul va simţi dragoste.

Participari festivaluri internationale: Toronto 2013, San Sebastian 2013, Zurich 2013, Torino 2013.

  • Sâmbăta, 12 iulie – Domnișoara Christina (Romania, horror), regia Alexandru Maftei  – Ecranizare a binecunoscutei nuvele „Domnişoara Christina” de Mircea Eliade. Prins între dragostea imposibilă de dincolo de moarte a Domnişoarei Christina şi cea pământeană pentru Sanda, logodnica lui, tânărul Egor luptă pe tărâmul alunecos dintre vis şi realitate. Va reuşi el să-şi salveze iubita şi sufletul din această confruntare întunecată?
  • Duminica, 13 iulie Sunt o baba comunistă (Romania, comedie/drama), regia Stere Gulea – Povestea Emiliei, o sexagenară care trăieşte în linişte cu soţul ei Ţucu într-un orăşel de provincie. Cuplul nu mai poate de bucurie când primeşte un telefon din Canada: fiica lor Alice va veni în vizită împreună cu logodnicul ei american, Alan. Lucrurile nu pot sta mai bine pentru Emilia, care de-abia aşteaptă să se bucure de fericirea copiilor. Mai mult, Emilia, celebră în cartier pentru nostalgiile ei comuniste, este rugată să participe la un documentar despre giganticele serbări organizate în comunism cu ocazia zilei de 23 august.

Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino este un proiect organizat de Asociația Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul programului MEDIA Mundus al Uniunii Europene.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Cetatea Făgăraș și Castelul Bran intră în lupta pentru „Destinația Anului”, ca „sanctuare ale istoriei”. Se bat cu Enisala, Bánffy, Cetatea Sighișoara, Cetatea de Scaun și alte monumente de patrimoniu din țară

Publicat

in

Unul dintre cele mai importante monumente istorice din județul Brașov, Cetatea Făgăraș, a ajuns în finala competiției naționale „Destinația Anului 2026”, la categoria „Sanctuare ale istoriei”, unde concurează cu unele dintre cele mai cunoscute obiective de patrimoniu din țară.

În finală a ajuns, și un alt monument istoric din județul Brașov, Castelul Bran.

Concurența va fi însă una acerbă, având în vedere că în finală au ajuns mai multe destinații turistice, văzute de vizitatori sau de propriii localnici ca „sanctuare ale istoriei”: Cetatea Enisala (Tulcea), Castelul Bánffy din Bonțida (Cluj); Rezervația naturală Orheiul Vechi, satul Butuceni – com. Trebujeni din Republica Moldova, Mânăstirile cu fortificații ale Municipiului Iași; Biserica Evanghelică din Alma Vii, Sibiu; Ulpia Traiana, Hunedoara; Cetatea de Scaun a Sucevei; Monumentul Tropaeum Traiani (Adamclisi), Constanța; Castelul Mocioni (Foeni), Timiș; Castelul Peleș, Sinaia, Prahova; Cetatea de Scaun a Sucevei; Cetatea Oradea, Bihor; Cetatea Alba Iulia, Alba; Cetatea Sighișoarei, Mureș;

Competiția „Destinația Anului”, care aduce în prim-plan cele mai importante destinații istorice și turistice din România se află acum în faza finală, în care voturile venite din partea publicului contează pentru stabilirea ierarhiei finale. Brașovenii interesați să susțină una dintre aceste destinații o pot face AICI.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Zilele Brașovului între 17 și 19 aprilie: concerte, târguri și Coborârea Junilor în Cetate

Publicat

in

Brașovul găzduiește, între 17 și 19 aprilie, evenimentele dedicate Zilelor Brașovului, cu concerte în Piața Sfatului, târguri și tradiționala Coborâre a Junilor în Cetate, care va fi și în acest an, momentul central al weekendului. Programul din acest an este organizat cu un buget mai mic decât la ediția trecută, au ținut să precizeze autoritățile locale.

Evenimentele vor avea loc în Piața Sfatului, Piața Unirii și la Pietrele lui Solomon, iar punctul culminant este programat, ca în fiecare an, în Duminica Tomii, când cele șapte grupuri de juni vor coborî călare în Cetate, după traseul tradițional, urmat de petrecerea câmpenească „Între Chetri”.

„De fiecare dată când se apropie sărbătorile de Paște, ne gândim și la Zilele Brașovului, care au loc imediat după Paști, în weekendul următor. Cu această ocazie, atmosfera din Piața Sfatului se transformă și devine una de sărbătoare. Vineri, pe 17 aprilie, publicul se va bucura de un concert special SymPhoenix, împreună cu Filarmonica Brașov. Sâmbătă, cap de afiș vor fi băieții de la Vunk. Duminică este ziua dedicată tradiției, prin Parada Junilor Brașoveni (Ziua de Călări), iar în Piața Sfatului și la Pietrele lui Solomon vor avea loc spectacole folclorice. Îi invităm pe toți brașovenii și pe turiști să ni se alăture, fie în Piața Sfatului, fie de-a lungul traseului Paradei Junilor. Duminică, vă recomandăm să vă alegeți un loc bun pentru a urmări unul dintre cele mai frumoase momente tradiționale ale orașului”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.

Programul de Zilele Brașovului

Vineri, 17 aprilie, în Piața Unirii este programat „Aruncatul în țol” al Junilor tineri, iar seara, în Piața Sfatului, va avea loc concertul SymPhoenix alături de Filarmonica Brașov.

Sâmbătă, 18 aprilie, pe scena din Piața Sfatului sunt programate concerte cu Vunk, Larisa XO, dar și seturi susținute de DJ-ii Altoo și Mose N.

Duminică, 19 aprilie, are loc Coborârea Junilor în Cetate, pe traseul Piața Unirii – Brâncoveanu – Mureșenilor – Eroilor – Republicii – Piața Sfatului – Poarta Șchei – Prundului – Pietrele lui Solomon.

După paradă, în Piața Sfatului sunt anunțate spectacole de muzică populară, cu Paula Hriscu, Mariana Anghel, Robert Târnăveanu, Ansamblul Casei de Cultură a Studenților și ansambluri ale comunităților etnice din Brașov. La Pietrele lui Solomon, atmosfera va fi întreținută de formația Atomic.

Pe durata evenimentelor vor fi organizate și două târguri tematice, în Piața Sfatului și la Pietrele lui Solomon. Sunt de așteptat și restricții temporare de trafic, în special duminică, pe traseul urmat de Juni.

Citește mai departe

Educație

Regața Ghimbășel revine la Râșnov: bărcuțe trăsnite, premii și multă distracție pe apă

Publicat

in

Râșnovul se pregătește pentru unul dintre cele mai inedite și amuzante evenimente ale primăverii. Pe 25 aprilie 2026, râul Ghimbășel va deveni scena unei competiții spectaculoase de imaginație, îndemânare și voie bună: Regața Ghimbășel, ajunsă la ediția a doua.

Evenimentul promite să adune laolaltă copii, părinți, prieteni și pasionați de construcții neobișnuite, într-un concurs dedicat bărcuțelor și obiectelor plutitoare realizate manual. Organizatorii îi invită pe toți cei care au spirit de aventură și puțină ingeniozitate să își construiască propria „ambarcațiune” din aproape orice material, cu o singură condiție esențială: să plutească măcar cinci minute.

Competiția va începe sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 12:00, iar participanții sunt așteptați la linia de start cu cel puțin 45 de minute înainte, pentru confirmarea înscrierii. Traseul va avea o lungime de până la 150 de metri, pe râul Ghimbășel, în localitatea Râșnov.

Premii pentru viteză, creativitate și idei ingenioase

Pe lângă atmosfera relaxată și distractivă, concurenții vor avea și șansa de a pleca acasă cu premii.

Organizatorii au pregătit:

  • 3 premii pentru viteză la fiecare categorie
  • 3 premii pentru realizare artistică
  • 3 premii pentru inovare tehnică

Astfel, nu doar cele mai rapide ambarcațiuni vor fi apreciate, ci și cele mai spectaculoase sau inventive.

Concurs pentru toate vârstele

Regața este deschisă tuturor categoriilor de vârstă, iar participarea se poate face atât individual, cât și în echipă — fie că este vorba despre familii, grupuri de prieteni sau echipe formate din participanți de vârste diferite. Fiecare participant sau echipă poate înscrie cel mult o ambarcațiune pentru fiecare categorie.

Organizatorii încurajează creativitatea și utilizarea materialelor reciclate sau reciclabile, însă atrag atenția că nu sunt permise sisteme de propulsie motorizate montate pe bărcile din concurs.

Participarea este gratuită

Un alt motiv bun de luat în calcul pentru o zi de weekend altfel: participarea este gratuită.

Înscrierile și regulamentul complet sunt disponibile aici:
https://forms.gle/trUpUo7eRv3rfYhbA

Proiect realizat de Asociația Mioritics în parteneriat cu Asociația DECS și Asociația ACCES.

Citește mai departe

Trending