Prezent vineri la inaugurarea pistei Aeroportului Brașov, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a anunțat că Guvernul se va implica în finalizarea aeroportului, care ar putea deveni rezervă a celui de la Otopeni. „După ce va fi construită autostrada București-Brașov, aici ar putea funcționa o rezervă a Aeroportului Internațional Otopeni, astfel încât să nu se mai meargă până la Constanța de câte ori este ceață în București”, afirmat Rus.
[scrollGallery id=178]
El a precizat că subiectul a fost discutat cu tehnicienii și experții Ministerului Transporturilor, ei urmând a identifica cea mai bună soluție de finanțare: „Ar fi păcat să lași cinci ani pista să se distrugă sau pe marginea ei să se construiască depozite de cartofi. Fără nici o legătură politică trebuie semnat un acord tehnic prin care să rezolvăm această problemă. Trebuie să stăm puțin cu picioarele în apă rece, pentru a identifica cea mai bună soluție. Ministerul Transporturilor ar putea prelua o serie de lucruri de aici, pentru a avea cadrul legal finalizării proiectului”.
Gata peste un an și jumătate…
Ministrul a mai spus că „din punct de vedere tehnic, îl critic pe domnul Căncescu pentru că a realizat pista, dar din punct de vedere al comunității nu a făcut o greșeală. Dacă nu făcea acest lucru, nu eram acum aici pentru a căuta soluții! Vom face astfel încât într-un an, un an și jumătate, aeroportul să fie dat în funcțiune”.
Estimat la 60 de milioane de euro
De cealaltă parte, după ce mult timp a anunțat că aeroportul poate fi finanțat din surse proprii, președintele Consiliului Județean Brașov, Arisotel Căncescu, a recunoscut că „fără sprijinul Guvernului am putea termina lucrările în trei-patru ani, dar ar trebui să «strângem foarte tare șurubul» în ceea ce privește cheltuielile și am fi puși în situația de a renunța la mai multe investiții”.
Pista de decolare-aterizare are o lungime de 2.820 de metri și o lățime de 60 de metri, iar investiția se ridică la 17 milioane de euro. Pe aceasta vor putea ateriza aeronave de tipul Boeing 767, 757, Airbus 310, 300. Potrivit președintelui CJ, „până acum, pentru aeroport s-au cheltuit aproape 30 de milioane de euro, iar pentru a-l termina ar mai fi nevoie de încă 30 de milioane de euro”.
2 Trackbacks-uri / Pingbacks-uri