Ramai la curent!

Stiri Brasov

Se demolează fostul Spital de Boli Dermato-Venerice. Va fi un precedent?

Publicat

in

DSC_0401

Dincolo  de pitorescul lor, de valoarea istorică, artistică sau arhitecturală, zonele vechi ale orașului sunt fragile și pot dispărea foarte ușor. Multe dintre imobile, unele vechi de câteva secole sunt într-o stare deplorabilă, intenționat sau nu sunt lăsate în paragină, astfel că până la prăbușirea lor, nu mai este mult. Ajunse în acest punct, mai rămâne o singură soluție: demolarea lor.

Problema este veche în Brașov, însă a revenit în actualitate când s-a anunțat demolarea unui fost spital, construit în secolul al XIX-lea pe strada Gheorghe Dima nr. 1, lângă Maternitatea Brașov. Câteva zeci de ani, în clădire a funcționat Spitalul și Policlinica de Boli Dermato-Venerice, proprietar fiind Consiliul Județean Brașov. În 2012, administrația județeană a vândut imobilul pentru 1,8 milioane de euro.

Noul proprietar vrea ca aici să realizeze un complex de birouri și hotel cu funcţiuni conexe (restaurant, spaţii comerciale de lux, parcaje subterane), iar pentru a face acest lucru va trebui să dărâme fostul spital.

Expoziție „protest”

Fiind vorba despre demolarea unei clădiri aflată la confluența unor zone de protecție de arhitectură, respectiv Cetatea Brașov și Șcheii Brașovului, reacțiile nu au întârziat să apară. Deocamdată este vorba despre o expoziție „protest”.

Arhitectul Ovidiu Taloș, unul dintre coordonatorii „Orașului Memorabil”, un proiect cultural organizat în Brașov de Ordinul Arhitectilor din România – Filiala Brașov – Covasna – Harghita, susține că demolarea acestui imobil ar putea crea un precedent pentru alte acțiuni similare. „În locul fostului spital de dermatologie urmează a fi construit un hotel și spații comerciale de lux, fără ca proiectul viitoarei construcții să fie prezentat. Din informațiile noastre, după a fost dat și avizul de Direcției de Cultură a Județului Brașov”.  El spune că reprezentanții dezvoltatorului imobiliar au prezentat argumente că acest imobil este într-o stare tehnică precară, că se poate prăbuși oricând lui și că prezintă „risc bacteorologic”. „Temerea noastră este că în acest mod și alte clădiri din ariile de protecție ar putea avea aceeași soartă”, a afirmat Taloș.  El a precizat că fostul spital nu este inclus pe lista monumentelor istorice, dar face parte dintr-o arie protejată, dar are o valoare ambientală și cu o cercetare serioasă, poate avea chiar o valoare istorică: „Această clădire a fost primul spital pubic din Brașov. Istoria lui nu a fost documentată, astfel încât să se pună vreodată includerea lui pe lista monumentelor istorice. Din păcate, de acum, șansele ca acest lucru să se întâmple au dispărut, pentru că noul proprietar are tot interesul ca fostul spital să fie demolat”.  Arhitectul a mai spus că în perioada următoare va încerca organizarea unei dezbateri publice, în cadrul căreia să fie prezentat noul proiect.

De altfel, în cadrul ediției din acest an a expoziției Orașul Memorabil, deschisă până în 19 octombrie, există o secțiune special dedicate fostului spital de Dermato-Venerice.

Proiect analizat de mai bine de un an, în mare adjudecat 

Directorul Direcției Județene pentru Cultură (DJC) Brașov, Gheorghe Mitran, a precizat că beneficiarul și arhitectul au venit cu un raport de expertiză tehnică  din care rezultă că structura de rezistență este fragilă și cu un document din care rezultă că imobilul este infestat bacteorologic, astfel că singura soluție este demolarea lui. „Clădirea nu întrunește nici condițiile includerii în Lista Monumentelor Istorice. Într-adevăr, este o clădire veche, are o anumită valoare, aici funcționând un spital încă din a doua parte a secolului al XIX-lea, însă nu a fost prima unitate sanitară publică din Brașov, așa cum se vehiculează. Apollonia Hirscher a făcut în oraș un spital încă din secolul al XVI-lea. De asemenea, au funcționat case de copii sau unități în care erau îngrijiți bolnavii de ciumă sau lepră”, a explicat Mitran.

Dosarul viitorului hotel, a mai spus el, este analizat de un an și jumătate, dar nici acum nu a fost dat un aviz. „Încă mai analizăm”, a spus Mitran. Directorul instituției, Gheorghe Mitran. Totuși, directorul instituției  a afirmat că „proiectul este în mare parte adjudecat. Mai avem de stabilit unele aspecte legate de consecințele și efectele realizării acestei investiții, dar de stabilit unele condiții pe care vrem să de impunem dezvoltatorului imobiliar. Demolarea se va face sub supravegherea noastră. Va trebui să inventariem și să recuperăm toate obiectele și elementele cu valoare istorică, respectiv tâmplărie, feronerie și componente artistice sau structurale. De asemenea, demolarea se va face cu o strictă supraveghere arheologică”.

Proiectul va fi mai fi dezbătut în ședințele Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, dar Mitran spune că nu va fi luată o decizie finală. „Vom da avizul în momentul în care vom fi 100% siguri că am luat cea mai bună decizie”, a promis șeful DJC.

De la o „lamă”, la trei corpuri mai mici

De când a fost depus dosarul aferent noului hotel, Mitran susține că proiectul noului complex a fost întors pe toate fețele. „Inițial, acolo se dorea constuirea unei «lame» înalte cât Maternitatea. Apoi s-a venit cu alte variante. Într-un final a fost propusă o soluție acceptabilă. Volumul constructiv va purta amprenta a locului”, a mai spus directorul DJC. Mai precis, vor fi trei clădiri mai mici, parcări, zonă de promenadă, magazine, spații pentru birouri, iar la insistențele specialiștilor DJC, promisiunea este că noul ansamblu nu va optura vizibilitatea asupra cadrului natural sau a monumentelor istorice din zonă.

De altfel, Mitran consideră utilă demolarea vechii clădiri, pentru că altfel  „altfel aceasta riscă să devină o ruină controlată de boschetari, așa cum s-a întțmplat și cu alte imobile”.

Promisiune: „Nu va fi un precedent!”

Gheorghe Mitran ne-a asigurat că acest proiect nu va reprezenta un precedent pentru de care să se folosească alți dezvoltatori imobiliari. „Legislația prevede protejarea monumentelor istorice și a zonelor de protecție istorică a acestora. De asemenea sunt regulamente de urbanism, care respectă reglementările în vigoare, iar pentru a se aproba demolarea unei clădiri este nevoie de studii serioase, prin care să se demonstreze iminența prăbușirii sau infestarea acesteia și că nu prezintă o valoare istorică și documentară”, argumentat reprezentantul direcției.

Totuși, expertizele în baza cărora se demonstrează că o clădire veche trebuie demolată sunt realizate de specialiștii plătiți de beneficiari, cee ace naște suspiciuni, mai ales într-un oraș în care cele mai multe dintre imobilele din zonele de protecție sunt foarte vechi și nu au mai fost reparate sau consolidate de zeci de ani. Multe dintre ele au fost retrocedate foștilor proprietari, iar unii dintre ei s-au mulțumit să-I evacueze pe chiriași și să încuie ușile. Neîntreținute, acestea se degradează pe zi ce trece. Până când? Poate până în momentul în care specialiștii ajung la concluzia că prăbușirea este iminentă, astfel că se impune demolarea lor.

Sursa: Romania Curata

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Primăria Brașov plătește peste 330.000 de lei pentru a racorda centrul mare de aport voluntar la rețelele de apă și canalizare. La acesta, brașovenii pot arunca gunoaiele pe care nu le pot lăsa la container

Publicat

in

Pregătit de aproximativ trei ani, proiectul centrului mare de aport voluntar de pe Platforma CET Brașov este în etapa realizării lucrărilor la rețelele de utilități. Astfel,  în urma unei proceduri de atribuire directă, Primăria Brașov a semnat un contract în valoare de 334.607 lei cu firma Corona Instal SRL, pentru realizarea lucrărilor la rețeaua de alimentare cu apă și evacuare ape uzate menajere.

Pentru centrul mare de aport voluntar, Primăria Brașov a obținut în anul 2023 o finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență, însă contractul a fost reziliat anul trecut, din cauza riscului de neimplementare a proiectului până în lua august a acestui an. În schimb, proiectul a fost preluat spre finanțare de Administrația Fondului de Mediu, cu bani de la bugetul de stat.

La centrul de aport voluntar vor putea fi depuse, gratuit, deșeurile care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi depuse în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale: deșeuri voluminoase, textile, deșeuri din lemn, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, cadavre de animale, deșeuri de grădină, din construcții și demolări. 

Citește mai departe

Investitii

Proiectul locomotivelor pe baterii, finanțat prin PNRR, se apropie de final: Ultima locomotivă diesel hidraulică a intrat în fabrica de la Brașov

Societatea Comercială de Reparații Locomotive Brașov a introdus pe fluxul de producție ultima locomotivă diesel-hidraulică din lotul care va fi transformat în locomotivă electrică pe baterii. Proiectul face parte din investițiile finanțate prin PNRR pentru modernizarea materialului rulant al CFR Călători.

Publicat

in

Ultima locomotivă diesel-hidraulică din lotul care urmează să fie convertit în locomotivă electrică pe baterii a intrat în procesul de modernizare la Societatea Comercială de Reparații Locomotive (SCRL) Brașov.

Anunțul a fost făcut azi de companie, printr-o postare publicată pe rețelele de socializare.

”Ultima locomotivă LDH, care va fi convertită în LEA, a intrat astăzi oficial pe fluxul de modernizare!”, a transmis SCRL Brașov.

Această conversie face parte din proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vizează transformarea locomotivelor diesel-hidraulice utilizate la manevră în vehicule de tracțiune alimentate cu energie electrică stocată în acumulatori. Programul de modernizare a fost lansat la finalul anului 2023, când CFR Călători a atribuit direct către filiala sa, SCRL Brașov, două contracte majore finanțate prin PNRR.

Primul vizează modernizarea locomotivelor electrice de 3.400 kW prin instalarea de motoare de tracțiune asincrone și echiparea acestora cu sistemul european de control al traficului feroviar ETCS Nivel 2.

Al doilea contract are ca obiect transformarea locomotivelor diesel-hidraulice de 1.250 CP utilizate la manevră în locomotive electrice cu acumulatori plug-in, precum și asigurarea serviciilor de mentenanță.

Valoarea cumulată a celor două contracte se ridică la aproximativ 525 de milioane de lei, echivalentul a circa 105 milioane de euro. Programul include modernizarea a 17 locomotive electrice și conversia a 20 de locomotive diesel-hidraulice în vehicule alimentate cu baterii.

O alegere care a stârnit controverse

Conversia locomotivelor de manevră se realizează pe baza unui proiect tehnic elaborat de INDA Craiova pentru compania România Euroest și pus gratuit la dispoziția SCRL Brașov. Prin implementarea acestui program, CFR Călători a avut în vedere reducerea costurilor de exploatare și a emisiilor generate de activitățile de manevră din stațiile și depourile feroviare, în contextul procesului de modernizare și decarbonizare a transportului feroviar finanțat prin fonduri europene.

Cu toate acestea, există și unele controverse care vizează transformarea acestei ultime locomotive diesel-hidaulică în locomotivă electrică pe baterii. Potrivit Club Feroviar, mai mulți cunoscători ai sectorului au criticat alegerea locomotivei din clasa 89 pentru acest program, argumentând că aceasta se afla într-o stare tehnică bună, fiind aptă de exploatare și beneficiind de o reparație capitală în urmă cu câțiva ani.

Potrivit acestora, în parcul existent există alte locomotive aflate într-o stare mult mai avansată de degradare, care ar fi putut fi selectate pentru conversie fără a afecta capacitatea operațională a operatorului feroviar.

Citește mai departe

Cotidian

În plin sezon turistic, zidul pictat din Piața Sfântul Ioan este mascat de un container roșu. Amenajarea este o „rezidență antreprenorială”, promovată intens de Primăria Brașov

Publicat

in

Unul dintre punctele de atracție din Piața Sfântul Ioan din Brașov, zidul pictat al Mănăstirii Franciscane este parțial acoperit cu un container metalic, vopsit în culoarea roșie. Structura metalică, absolut banală și care aduce mai degrabă a container de șantier, este o „rezidență antreprenorială”, un proiect implementat de câteva  companii private, în parteneriat cu Primăria Brașov.

În primă fază,  la acest container va fi promovată o firmă care realizează broderii pe tricouri, apoi vor fi găzduiți antreprenori, spun organizatorii.

Poate o căsuță de la Târgul de Crăciun?

Aspectul acestui container roșu în această piațetă face notă discordantă cu zona istorică a orașului și, poate ar fi fost mult mai potrivită într-o zonă nouă a orașului, cum este, de exemplu, Coresi. Acolo locuiesc numeroase persoane care pot face parte din publicurile țintă pentru „antreprenoriatul creativ” sau pentru banca ce finanțează proiectul.

În Piața Sfântul Ioan este greu de crezut că se vor opri coloanele de turiști să afle tainele broderiei. În schimb, ei vor pleca acasa cu pozele cu chioșcul metalic și, cel mai probabil, nici nu vor ști despre ce este vorba în acest proiect de susținere a „antreprenoriatul creativ”.

Poate că mai util pentru proiect, dar și pentru imaginea orașului, ar fi fost ca în locul acelui container să fie amplasată o căsuță din lemn folosită și la Târgul de Crăciun. Așa, această structură metalică ne duce cu gândul, mai degrabă, la chioșcurile inestetice din urmă cu mulți ani, de unde puteai cumpăra de la țigări la alcool. Doar că acum chioșcul nu mai e gri-metal sau multicolor, ci doar roșu-burgundy.

Citește mai departe

Trending