Grădina Zoologică Brașov nu este atractivă doar pentru cei care vor să vadă amimalele, ci este tentatnă și pentru cei care vor să se „debaraseze” de animalele pe care nu și le mai doresc în casă. Astfel, mai mulți brașoveni s-au anunțat dispuși „să doneze” Parcului Zoologic mai animale de casă, de la hamsteri, cobai, iepuri sau papagali, până la reptile și chiar un șoim.
Până acum, a declarat viceprimarul Brașovului Adrian Atomei, au fost primite doar o reptilă, un iepure și trei papagali și, a anunțat el, nu vor mai fi primite altele. „Grădina Zoologică nu este adăpost pentru animale abandonate. Pentru a primi o astfel de donație, trebuie să avem spații pentru a ține animalele în carantină și personal de specialitate care să le ofere asistență veterinară, or noi avem un singur medic veterinar”, a declarat viceprimarul.
Fii primul care comentează