Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Brașov, Claudiu Coman, anunțat astăzi lansarea ofensivei pentru recuperarea de la Statul Român a celor 200 de hectare de teren pe care se construiește aeroportul de la Ghimbav, care, anul trecut au fost revendicate de Guvern, pe motiv că administrația județeană nu a finalizat obiectivul.
Potrivit unei legi din 2009, prin care a fost apropbată o ordonanță de urgență a guvernului din 2007, lucrările trebuiau terminate în cinci ani, termenul prevăzut de actul normativ expirând în luna iunie a anului trecut, astfel că terenul în cauză „revine de drept în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov (de la care a fost preluat – n.red)”.
Claudiu Coman, în pragul pesimismului
Acum, vicepreședintele CJ speră într-o prelungire a termenului, de la cinci la 15 ani. „În ședința de plen a forului deliberativ județean de vineri, vom supune votului o hotărâre privind prelungirea acestui termen. Ulterior, Prefectura va da avizul de legalitate, apoi documentația va fi trimisă la București, pentru adoptarea unei Hotărâri de Guvern. Cred că această procedură poate fi încheiată în maxim 60 de zile”, a anunțat Coman.
Dacă Guvernul nu va fi de acord cu această propunere, Coman a afirmat că nu există un plan de rezervă: „Dacă în 60 de zile nu se rezolvă problema terenului, atunci nu voi fi doar sceptic, ci și pesimist în ceea ce privește finalizarea lucrărilor la Aeroport”.
Fii primul care comentează