Festivalul de Dramaturgie Contemporană aduce trupe din 5 ţări, pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu“. Vezi PROGRAMUL COMPLET

Ediţia din acest am a FEstivalului de Dramaturgie Contemporană va fi una internaţională, aducând în faţa publicului braşovean companii de teatru din cinci ţări: România, Republica Moldova, Franţa, Marea Britanie şi Ungaria. Festivalul va avea loc în periada 10 – 19 noiembrie.

„Vom avea la Braşov nume mari- actori, regizori, scenarişti, autori şi critici de teatru. Juriul va fi şi el unul de excepţie, în care am încercat să aducem diversitate dar şi oameni care au legătură cu Braşovul şi sunt în acelaşi timp implicaţi şi în învăţământul teatral. Cei trei membri ai juriului vor fi Mircea Rusu, Alexa Visarion şi Doina Modola. La aceasta ediţie, ne axăm pe dezvoltarea multiculturală a teatrului braşovean şi sperăm la deschiderea pe care ne-o oferă cunoaşterea stilurilor de joc şi a expresiilor scenice moderne care se dezvoltă acum în spaţiul comunitar european. Ţinta acestei ediţii a festivalului este o unitate  în diversitate cultural-teatrală, pentru beneficiul comunităţii braşovene şi dedicată publicului său fidel“, a anunţat directorul Teatrului „Sică Alexandrescu“, Dan Cogălniceanu. 

Publicul braşovean va avea parte de o deschidere specială a festivalului, în care Teatrul Mic din Bucureşti va veni cu piesa „Karamazovii“, o producţie cel puţin spectaculoasă, având în vedere că doar pentru decoruri s-au investit 50.000 de euro. „Montarea decorurilor şi pregătirea scenei va dura două zile, acesta fiind, de altfel, şi unul dintre motivele pentru care piesa va fi în deschiderea festivalului“, a spus Dan Cogălniceanu. 

Programul complet al festivalului:

11.11.2017 – Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ – Chişinău – „În ochii tăi ifermecători“
12.11.2017 – Teatrul Griviţa 53 – Bucueşti – „Crăciun la Palat“
13.11.2017 – Teatrul Evreiesc de Stat – Bucureşti – „Băiatul din Brooklin“
14.11.2017 – Atelier Theater Studio – Marea Britanie – „What shall we do with the cello?“
15.11.2017 – Csokonai Szinhaz – Debrecen (Ungaria) – „Az ajto“
16.11.2017 – Teatrul „Sică Alexandrescu“ – Braşov – „prins în plasă“
17.11.2017 – Teatrul Odeon – Bucureşti – „Trei generaţii“
18.11.2017 – Célestins Théâtre de Lyon (Franţa) – „Tableau d’une exécution“
19.11.2017 – Teatrul Metropolis – Bucureşti – „Domnul Ibrahim şi florile din Coran“

Reprezentaţia Teatrului Metropolis, din ultima zi a festivalului va fi în afara concursului. Aceasta este piesa care a câştigat anul trecut marele premiu al Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, avându-l în prim-plan pe actorul cu origini brașovene Marian Râlea. 

 

2 Comentarii

  1. Noi suntem in 27.10, cum” vor fi” din 11.10??????? Chiar nimeni nu-si mai face treaba?Nu verificam, nu corectam?

    • Imi cer scuze pentru greseala. Evident, este luna a noiembrie (a 11-a). Multumesc pentru corectare! 🙂

Dă-i un răspuns lui Daniel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.