Secția Pediatrie II și Laboratorul de analize medicale de la Spitalul Clinic de Copii au fost redeschise după ce au fost proaspăt renovate şi modernizate. În acest an vor fi finalizate şi investiţiile pentru secţia de chirurgie plastică şi compartimentul de arşi.
Secția Pediatrie II dispune de 45 de paturi destinate aproape exclusiv pacienților cu boli respiratorii. Ea a fost renovată în totalitate, saloanele au fost recompartimentate și dotate cu grupuri sanitare, s-au montat uși și geamuri termopan, a fost schimbat mobilierul vechi și au fost înlocuite rețelele de utilități și instalațiile de oxigen, aspirație și fluide din cadrul saloanelor. Aceste lucrări au costat aproximativ 500.000 de lei.
Laboratorul a trecut și el printr-o renovare completă, ale cărei costuri au ajuns la 150.000 de lei. Încăperile și holul au fost zugrăvite, s-au înlocuit geamurile și ușile cu unele de termopan, s-a montat linoleum nou și au fost schimbate rețelele și instalațiile. De asemenea, s-au realizat investiții în aparatură medicală care au totalizat peste 200.000 de lei. Cu acești bani primiți din vistieria CJ Brașov, s-a achiziționat un sistem automat de identificare microbiană și antibiogramă Vitek, de care Spitalul Clinic de Copii n-a dispus până în prezent și cu ajutorul căruia se vor obține rezultate rapide și precise pentru o gamă largă de investigații de laborator. De asemenea, s-au cumpărat două microscoape Nikon, o centrifugă Hettich, o masă de lucru și un spălător de inox cu patru cuve.
Potrivit dr. Liviu Muntean, managerul Spitalului Clinic de Copii Brașov, pe lângă investițiile menționate mai există lucrări în derulare, finanțate tot din bugetul județean, care se vor încheia până la finele acestui an. Este vorba despre realizarea unor reparații și renovări la Secția de Chirurgie Pediatrică și la Compartimentul de Chirurgie Plastică, proiecte menite să crească gradul de confort al micilor bolnavi.
557.000 de lei au fost alocate pentru lucrările de la Secția de Chirurgie Pediatrică – ce dispune de 20 de paturi, în timp ce 476.000 de lei au fost destinate investițiilor realizate la Compartimentul de Chirurgie Plastică, în cadrul căruia există 10 paturi. De menționat este faptul că aici va fi amenajat și dotat un salon special pentru marii arși, 2 din cele 10 paturi fiind destinate în acest sens.
Totodată, conducerea spitalului a cumpărat în acest an 120 de paturi noi pentru saloane, dar și paturi speciale pentru Secția de ATI.
Un alt proiect care se va termina până în decembrie 2017 este renovarea holului și a scării principale din spital. El va consta în zugrăvirea pereților, vopsirea balustradei, înlocuirea geamurilor cu tâmplărire PVC și a pardoselii din mozaic cu un linoleum modern. Costurile sunt estimate la 150.000 de lei, bani alocați de administrația județeană.