Ramai la curent!

Investitii

FOTO. Noua imagine a Spitalului Clinic de Copii Braşov: mai prietenos şi mai bine dotat. În 2018 urmează încă o investiţie de 1,5 milioane de euro

Publicat

in

Secția Pediatrie II și Laboratorul de analize medicale de la Spitalul Clinic de Copii au fost redeschise după ce au fost proaspăt renovate şi modernizate. În acest an vor fi finalizate şi investiţiile pentru secţia de chirurgie plastică şi compartimentul de arşi. 

Secția Pediatrie II dispune de 45 de paturi destinate aproape exclusiv pacienților cu boli respiratorii. Ea a fost renovată în totalitate, saloanele au fost recompartimentate și dotate cu grupuri sanitare, s-au montat uși și geamuri termopan, a fost schimbat mobilierul vechi și au fost înlocuite rețelele de utilități și instalațiile de oxigen, aspirație și fluide din cadrul saloanelor. Aceste lucrări au costat aproximativ 500.000 de lei. 

Laboratorul a trecut și el printr-o renovare completă, ale cărei costuri au ajuns la 150.000 de lei. Încăperile și holul au fost zugrăvite, s-au înlocuit geamurile și ușile cu unele de termopan, s-a montat linoleum nou și au fost schimbate rețelele și instalațiile. De asemenea, s-au realizat investiții în aparatură medicală care au totalizat peste 200.000 de lei. Cu acești bani primiți din vistieria CJ Brașov, s-a achiziționat un sistem automat de identificare microbiană și antibiogramă Vitek, de care Spitalul Clinic de Copii n-a dispus până în prezent și cu ajutorul căruia se vor obține rezultate rapide și precise pentru o gamă largă de investigații de laborator. De asemenea, s-au cumpărat două microscoape Nikon, o centrifugă Hettich, o masă de lucru și un spălător de inox cu patru cuve.

Potrivit dr. Liviu Muntean, managerul Spitalului Clinic de Copii Brașov, pe lângă investițiile menționate mai există lucrări în derulare, finanțate tot din bugetul județean, care se vor încheia până la finele acestui an. Este vorba despre realizarea unor reparații și renovări la Secția de Chirurgie Pediatrică și la Compartimentul de Chirurgie Plastică, proiecte menite să crească gradul de confort al micilor bolnavi.

557.000 de lei au fost alocate pentru lucrările de la Secția de Chirurgie Pediatrică – ce dispune de 20 de paturi, în timp ce 476.000 de lei au fost destinate investițiilor realizate la Compartimentul de Chirurgie Plastică, în cadrul căruia există 10 paturi. De menționat este faptul că aici va fi amenajat și dotat un salon special pentru marii arși, 2 din cele 10 paturi fiind destinate în acest sens.
Totodată, conducerea spitalului a cumpărat în acest an 120 de paturi noi pentru saloane, dar și paturi speciale pentru Secția de ATI.

Un alt proiect care se va termina până în decembrie 2017 este renovarea holului și a scării principale din spital. El va consta în zugrăvirea pereților, vopsirea balustradei, înlocuirea geamurilor cu tâmplărire PVC și a pardoselii din mozaic cu un linoleum modern. Costurile sunt estimate la 150.000 de lei, bani alocați de administrația județeană.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Un nou parc de aproape 5 milioane de lei va fi construit în cartierul Electroprecizia din Săcele

Publicat

in

Cartierul Electroprecizia din Săcele va avea un nou parc public, după ce autoritățile au semnat contractul pentru execuția unei investiții finanțate din fonduri europene, estimată la 4,8 milioane de lei. Lucrările urmează să înceapă în 18 mai, pe terenul situat în spatele blocului 40, unde va fi amenajat un spațiu verde de peste 9.000 de metri pătrați, au anunțat autoritățile săcelene.

Proiectul propune transformarea unei zone urbane într-un spațiu destinat recreerii și activităților în aer liber, cu facilități pentru copii, tineri și vârstnici. Planul include amenajarea mai multor locuri de joacă adaptate diferitelor categorii de vârstă, zone de relaxare și socializare, dar și un skatepark dedicat adolescenților și pasionaților de sporturi urbane.

Proiectul urmărește extinderea spațiilor verzi din zonă

O componentă importantă a investiției este extinderea suprafețelor verzi. Potrivit proiectului, în noul parc vor fi plantați 66 de arbori, peste 4.200 de arbuști și aproximativ 5.600 de plante perene. De asemenea, gazonul va acoperi o suprafață de circa 5.400 de metri pătrați.

Contractul de execuție a fost câștigat de SOS September Inovation SRL, o companie locală implicată în mai multe proiecte de amenajare și infrastructură din zonă.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Investitii

Mai puțini bani de la bugetul de stat în conturile Consiliului Județean Brașov. Veniturile din impozitul pe venit vor fi mai mici

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov va primi în acest an mai puțini bani de la bugetul de stat din impozitul pe veniturile realizate de agenții economici din județul Brașov.

Minusul estimat este de 6 milioane de lei, bani ce ar fi fost utili pentru acoperirea cheltuielilor administrației județene.

„Diminuarea nu este cauzată de formula de calcul, care este aceeași, ci de modificarea bazei de calcul”, a anunțat în timpul dezbaterii publice a județului pe anul 2026.

Anul acesta, Consiliul Judțean Brașov ia în calcul suma de 438,2 milioane de lei pentru dezvoltare și investiții și de 348.373.000 lei pentru cheltuielile de funcționare.

Cele mai consistente investiții, în rețeaua de drumuri județene

Anul acesta, cele mai mari investiții vor fi făcute în rețeaua de drumuri județene. Astfel, în acest an, este programată începerea lucrărilor la rețeaua de drumuri județene care formează „Ocolitoarea mare a Brașovului”.

Astfel, directorul general în Consiliul Județean Brașov, Mihai Pascu a declarat că în această perioadă este în derulare licitația de lucrări, iar anul acesta ar urma să înceapă lucrările.

„În bugetul pe acest an am alocat peste 30 milioane de lei, parte din cofinanțarea Consiliului Județean Brașov, valoarea estimată totală a întregului proiect fiind de aproximativ 500 milioane de lei”, a precizat Pascu.

Proiectul „Ocolitoarei mari” prevede modernizarea a cinci tronsoane din drumurile judeţene DJ 103B, DJ 103A, DJ 112, DJ 112A, şi DJ 112B, a căror lungime totală este de 53,129 km. Această rețea de drumuri tranzitează 11 localități, respectiv Teliu, Budila, Tărlungeni, Săcele, Hărman, Bod, Hălchiu, Codlea, Vulcan, Râşnov Cristian.

Tot din surse nerambursabile, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny sunt modernizate două sectoare de drum județean de pe traseul Făgăraș-Șoarș – Bărcut – limita cu județul Covasna.

„Pentru fiecare sector, de la bugetul național, este alocată suma de 70 milioane de lei, iar potrivit legislației, noi asigurăm o cofinanțare de 20% din valoarea eligibilă”, a mai spus Pascu.

La unul dintre sectoarele acestui drum, Şoarş – Bărcut – limită jud. Sibiu, lucrările au început anul trecut, în luna noiembrie. Celălalt lot, Făgăraș – Șoarș, este în etapa de proiectare.

Citește mai departe

Trending