Un șofer a reușit performanța de a băga mașina în pasajul de la Electroprecizia, venind dinspre bulevardul Mihail Kogălniceanu.
Potrivit martorilor, mașina Seat care a ajuns în pasajul Electroprecizia (pe partea de la parcul de skating) venea dinspre bd. Mihail Kogălniceanu şi a intrat cu o viteză destul de mare pe bd. 15 Noiembrie. Pentru că nu a mai reușit să ia complet curba s-a lovit de o bordură de pe scuar. Vehiculul a ajuns printre doi pomișori direct în pasajul Electroprecizia, oprind la mică distanță de scări.
Martorii spun că șoferul a ieșit din mașină și a plecat vorbind la telefon. La scurt timp a ajuns și Poliția, care a început să culeagă informații de la martori.
Potrivit IPJ Braşov, maşina aparține unei firme de leasing.
La această oră (18.45) mașina a fost scoasă din pasaj şi preluată de polițişti pentru continuarea anchetei, iar locul a fost curățat de combustibil și de ulei. Accidentul nu s-a lăsat cu victime.
Fii primul care comentează