FOTO. Protest cu ploaie și curcubeu, la Brașov, pentru susținerea justiției. „Dedicații“ speciale pentru Dragnea

În jur de 300 de brașoveni au mărșăluit pe străzile orașului, după ce s-au întâlnit și joi seară, pentru a doua zi consecutiv, în fața Prefecturii, ca să protesteze împotriva „justiției discreționare“. 

În fața Prefecturii, oamenii au cerut demisia Guvenului și alegeri anticipate. De asemenea, cu aluzie la proaspăta pronunțare în dosarul de abuz al liderului PSD Liviu Dragnea, care a primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni cu executare (decizia poate fi atacată, n.r), protestatarii au scandat „Cinste lor, cinste lor, cinste magistraților“.  Alte scandări sunt „Nu scăpați, nu scăpați“, „Ale, ale, ale, după ploaie vine soare, Dragnea merge la închisoare“ și „Toată lumea sare, Dragnea la închisoare“

După o oră de stat în fața Prefecturii, grupul de protestatari a urcat pe strada Mureșenilor, până în Piața Sfatului.  În fața sediului PSD din Piața Sfatului, protestatarii scandau în jurul orei 20.45 „După ploaie vine soare, Dragnea merge la închisoare“ și „PSD-ALDE ciuma roșie“

În jurul orei 21.00, protestul de la Brașov s-a încheiat însă cei care au ieșit în această seară spun că vor ieși și mâine.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.