Site icon

VIDEO. Răspunsul inginerului-șef al SGA Brașov despre inundațiile pe Târlung: „Nu sunt abilitat să dau răspunsuri”

Cauzele care au dus la inundațiile de pe pârâul Târlung și prăbușirea podului feroviar de la Budila sunt încă un mister, angajați ai sistemului public de gestionare a apelor susținând în continuare că au respectat regulamentele atunci când, în preajma unor ploi abundente, au golit  (prea puțin, spun unele voci) barajul de la Târlung. 

Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Brașov, chemat de mai multe ori la raport de prefectul Marian Rasaliu, continuă să prezinte situații incomplete sau irelevante pentru ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul lunii iunie, când o viitură puternică a pus la pământ podul de la Budila și a inundat două sate din Covasna. Despre cum s-a golit barajul – răspunsul este unul clasic: respectând regulamentele. Despre existența unei conducte din acumulare, care până acum era astupată, iar la ploile puternice de sfârșit de iunie a refulat alimentând și mai tare Târlungul, nimeni nu suflă o vorbă. Tot cu o scuză „clasică”: „sunt informații pe care le pot oferi doar comunicatorii noștri”. 

La ultima ședință de Colegiul Prefectural, din 24 iulie, SGA Brașov nu a mai fost reprezentat de șeful său, Mihai Uță, așa cum era de așteptat. În schimb, a fost trimis la raport inginerul-șef al instituției, ing. Dorin Gheorghe Pomîrleanu. În loc de un raport privind inundațiile, reprezentantul SGA a prezentat statisticile privind precipitațiile, măsurile luate în mai multe zone critice și a tratat „pe repede înainte” și situația  de la acumularea Târlung, unde a amintit că s-au realizat manevre de golire, conform regulamentelor.

În schimb, nici un cuvânt despre conducta al cărei blind a cedat din cauza presiunii în 30 iunie și nici despre faptul că lacul de acumulare era aproape plin înainte de venirea viitorilor. Așa că, din partea jurnaliștilor reprezentantului SGA i s-au cerut detalii după ședință. 

Inginerul de la SGA a răspuns că informațiile solicitate sunt suplimentare, așa că nu le poate da: „Vă rugăm să înțelegeți că informațiile suplimentare le puteți obține de la comunicatorii instituției. Eu nu sunt abilitat sa va ofer informații suplimentare”. Ce a urmat, a fost un dialog suprarealist, în care reprezentantul SGA a răspuns, sub diferite forme, același lucru: „nu pot da răspunsuri”.

Reporter: „Ce măsuri s-au luat pentru reducerea nivelului apei din acumularea Tărlung,  înainte de ziua codului roșu?”

Dorin Gheorghe Pomîrleanu: „Vă repet.  Din punct de vedere tehnic,  răspuns la aceasta întrebare puteți obține de la comunicatorii oficiali ai instituției,  respectiv purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale Apele Române,  purtătorul de cuvânt al Administrației Bazinale Olt (în subordinea căreia este SGA Brașov – n.n). Repet,  nu sunt abilitat sa ofer informații suplimentare”.

La o alta întrebare,  prin care i s-a cerut să confirme sau să infirme unele date tot legate de apa din acumulare,  reprezentantul SGA Brașov a reamintit: „Confirm lucrul că nu sunt abilitat să vă ofer răspunsuri”.

Reporter: Care este misiunea dumneavoastră în Colegiul Prefectural?  

Ing. Dorin Pomîrleanu: „Prezența la această ședință și prezentarea documentului oficial”.

A fost întrebat iar dacă în timpul ședinței nu era cazul sa vorbească despre nivelul apei în lac. 

Răspuns: „Este un document oficial în care găsiți toate informațiile necesare. Exista un comunicat pe site-ul ANAR (Administrația Națională Apele Române – n.r.) în care sunt prezentate toate datele”. 

Reporter: Considerați că informațiile care vi s-au solicitat nu sunt de interes public?

Dorin Pomîrleanu: „Consider că nu sunt abilitat să ofer date suplimentare. V-am informat că există persoane abilitate să ofere date suplimentare”.

Când i s-au cerut informații despre conducta al cărei blind a cedat, reprezentantul SGA a răspuns:  „Ca să primiți aceasta informație,  vă rog să vă adresați comunicatorului oficial”.

Poziția prefectului județului Brașov? Reprezentantul Guvernului în teritoriu este foarte mulțumit

„Sunt mulțumit de felul în care au colaborat colegii de la SGA și de felul în care au intervenit lucrătorii de la ISU, de felul în care s-au implicat primăriile și de faptul că cetățenii s-au implicat și nu au stat pasivi. Sunt mulțumit, pentru ca s-a evitat producerea de catastrofe ca urmare a pierderilor de vieți omenești.  Pagubele materiale se vor remedia, dar viețile omenești nu puteau fi recuperate”, a declarat prefectul Brașovului, Marian Rasaliu.

Text by: Mihaela Parghel & Sebastian Aldea
Video: Mihaela Parghel

Exit mobile version